Provocarea lui Dumitru Coarnă pentru ministrul de Interne: primele trei „înşurubări psd-iste”din sistem

-


Dumitru Coarnă, preşedintele SNPPC, i-a cerut noului ministru de Interne, Marcel Vela, să rezolve „trei înşurubări psd-iste” la Inspectoratele Judeţene de Poliţie din Constanţa, Vaslui şi Călărăşi, potrivit legii în baza materialelor şi probelor directe, pe care acesta le-a prezentat.

 

„Eu le-am prezentat trei înşurubări psd-iste. Le-am dat eu un şurub psd-ist la Constanţa, pe Dancu, să vedem dacă o să-l deşurubeze de acolo. Acesta este la cea de-a treia prelungire, după ce a împlinit vârsta standard de pensionare şi nu avea dreptul decât la două prelungiri. El este înşurubat acolo de PSD, este vorba de bani mulţi acolo.  Eu am făcut sesizări la CSM şi Înalta Curte în ce-l priveşte pe Dancu şi un procuror Iacobici, care în opinia mea, au produs infracţiuni acolo. Urmează Inspectoratul Judeţean de Poliţie Călăraşi unde inspectoratul şef, Iorga Marian, se implică politic. Am făcut sesizări şi aici asupra unor chestiuni de natură penală.  Eu am făcut sesizări pentru că este implicat politic local în disputele dintre PSD şi PNL.  La Vaslui, presa este plină de informaţii potrivit cărora şeful Poliţiei Municipiului Vaslui  a fost numit cu ajutorul unor interlopi. Am dat despre domnul Gâlceavă, de la Poliţia Rutieră, favoritul doamnei Carmen Dan, uitaţi-vă la atitudinea lui faţă de conflictul dintre poliţistul nostru şi cel local. Dacă nu eram eu să intervin, îl scoteau pe al nostru vinovat, deşi acesta a procedat corect. La Vaslui, Constanţa şi Călăraşi, am dat materiale şi probe directe şi se va interveni conform legii”, a declarat, pentru Jurnaliştii.ro, Dumitru Coarnă, preşedintele SNPPC.

Potrivit acestuia, cei doi poliţişti care au intervenit fără echipamentul corespunzător în conflictul de la Săruleşti trebuie să fie premiaţi pentru modul cum au reuşit să gestioneze scandalul dintre clanurile de rromi.

„La Săruleşti este un focar de conflicte care izbucnesc periodic în acest cartier din Călăraşi locuit de rromi semi-nomazi. Este al doilea conflict care a izbucnit aici luna aceasta. Ei se ceartă din orice. La Călăraşi, şeful IJP în loc să facă management poliţienesc face management politic. S-a dus un singur echipaj, noroc că cei doi poliţişti aveau experienţă şi au gestionat bine situaţia, pentru că i-au ţinut la distanţă. Au riscat mult oamenii aceşti doi oameni. Sunt nişte eroi şi ar trebui recompensaţi. Îi ştiu pe amândoi, şi pe Ţicu şi pe Mihai, sunt vechi şi au experienţă”, a adăugat Dumitru Coarnă.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi, la Ministerul de Interne, că a trecut perioada „înşurubărilor” PSD-iste în cadrul instituţiei şi este momentul ca miile de specialişti şi profesionişti să poată fi lăsaţi să lucreze, să îşi arate valoarea şi să îşi recapete demnitatea în ochii românilor.

„Vă cer o schimbare de paradigmă, de azi veţi pune în centrul preocupărilor dvs siguranţa cetăţeanului român! Este o sarcină extrem de dificilă, mai ales după o perioadă tulbure pentru acest minister de maximă importanţă pentru România, faptul că aţi avut un interimat fără ministru e una dintre cele mai mici probleme. Dumneavoastră aţi fost o ţintă predilectă pentru psd-işti, cele trei guverne eşuate psd-iste au încercat constant să îşi înşurubeze prietenii neamurile în cele mai importante poziţii din stat. Asta a dus la ceea ce din nefericire am văzut şi dvs aţi simţit cel mai puternic. Poliţia, Jandarmeria, IGSU au fost sub un atac public constant, asta fiind că aţi tolerat sau aţi fost unii dintre dvs obligaţi să toleraţi înşurubarea unor persoane în funcţii publice care nu aveau ce căuta acolo”, a subliniat şeful statului.

Potrivit acestuia, Poliţia Română, Jandarmeria şi toate structurile din MAI mai o şansă ca să îşi recapete demnitatea în faţa românilor.

Reabilitaţi-vă în ochii românilor! Siguranţa cetăţeanului să fie prima preocupare! Sub aceasta vin toate celelalte. Eliminaţi incompetenţii, pilele, care au ajuns în diferite structuri de comandă şi de conducere”, a conchis Klaus Iohannis.

Liberalul Marcel Vela a preluat marţi şefia Internelor, după demiterea guvernării eşuate a Vioricăi Dăncilă.

Citeşte şi:

UPDATE. Orban a confirmat propunerile de comisar european: Adina Vălean şi Siegfrid Mureşan

 

 


Ne-ar plăcea să aflăm ce crezi despre cele de mai sus...

comments icon 0 comments
bookmark icon

Write a comment...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.