PSD a scos artiștii în stradă. Victor Rebenciuc: ”Iacătă, că falimentul e aici, a venit deja, și au adus niște proști care să nu miște în front să aplice acest program”

-


Aproximativ 250 de artiști  au protestat, duminică seara, în Piața Victoriei din Capitală, fiind nemulțumiți de tăierile bugetare și de concedierile de la instituţiile de cultură.

 

„Eu nu mă supăr că-i dă pe unii afară, probabil că sunt unii care stau degeaba, dar ăștia care au fost dați acuma afară, care sunt angajați cu prestări servicii, ce fac ei, lumini, sonorizare, video, lucruri absolut necesare pentru un spectacol în secolul 21. Nu mai e spectacolul de la Comedia Franceză pe vremea lui Ludovic al XIV-lea, când joci cu lumânări în sală și cu cinci perdele. Am văzut un spectacol minunat la Național, „Pădurea Spânzuraților”, făcut de Afrim, multe, mult video în el, sunet extraordinar, lumini minunate. Suntem în alt secol. Rezolvarea? Să vină niște oameni deștepți, deci au făcut doi golani un program de guvernare, făcut pe un sistem Caritas și iacătă, că falimentul e aici, a venit deja, și au adus niște proști care să nu miște în front să aplice acest program. Eu nu mai sper pentru mine că nu mai am ce să sper că azi-mâine pot să mor, am 86 de ani. Nu mă lupt pentru viitorul meu. Mă gândesc la nepotul meu, de exemplu, care o să fie obligat să plătească datoriile care se fac acuma și să vedem dacă o să aibă de unde”, a declarat maestrul Victor Rebenciuc, pentru Mediafax.

La rândul său, managerul Teatrului Naţional Bucureşti, Ion Caramitru, a anunţat că a cerut o audienţă premierului Viorica Dăncilă.

„Speranţa mea e încă vie în ideea că vom fi „demni” de a fi primiţi de doamna prim-minstru, că i-am cerut o audienţă în numele tuturor instituţiilor care sunt în situaţia asta, nu numai Teatrul naţional şi sunt convins că dacă ne va asculta cu atenţie şi va înţelege acest lucru eu cred că se va rezolva. Ştiu din proprie iniţiativă, am fost ministru al Culturii patru ani, am avut un mandat complet. puţini miniştri au avut mandat complet. Că mi-am dat două demisii pe probleme de buget. Nu una, două, şi le şi numesc: demisii de succes pentru că după ce mi-am dat demisia în 4 zile au venit banii, deci ideea este că erau bani, nu? Eu sunt convins că există bani şi se vor găsi”, a declarat, pentru Mediafax, Ion Caramitru.

În schimb, Ministrul Culturii, Daniel Breaz, a anunţat, duminică, că va dispune un control la Teatrul Naţional Bucureşti, pentru a vedea cum sunt cheltuiţi banii, precizând că instituţia are în 2019 un buget de 57 de milioane lei, iar salariile actorilor au fost aproape triplate.

„Este vorba de o firmă care colaborează cu Teatrul Naţional, care are un anumit contract de prestări servicii cu Teatrul Naţional, o firmă care nu ştiu de ce, cândva, a fost semnat acest contract, când eu cred că Teatrul Naţional ar fi avut angajaţi care să desfăşoare asemenea activităţi. În al doilea rând, bugetul Teatrului Naţional din Bucureşti este mai mare cu aproape un milion de dolari faţă de anul trecut. Eu doar atât am cerut, şi domnului manager, să cheltuiască cu responsabilitate banii şi să se gândească de cinci ori atunci când semnează un contract dacă banii publici merită să fie risipiţi”, a subliniat Daniel Breaz.

De asemenea, el a mai spus că nu înţelege de ce, după fiecare spectacol, 10% din încasări trebuie să fie luate de anumite persoane.

„Nu văd de ce Teatrul Naţional trebuie să vândă biletele la spectacole printr-o firmă privată. Am înţeles că sunt printre cele mai mari preţuri din ţară, dacă facem comparaţie cu alte teatre, cu Opera Naţională – care este pe profit -, şi nu înţeleg de ce actorii fac grevă, când salariile lor aproape că au fost triplate. Deci pentru mine sunt unele lucruri pe care nu le înţeleg. Eu doar am cerut ca cheltuirea banilor să fie făcută cu responsabilitate. Şi sincer, o să fac un control acolo, ştiu ce înseamnă un buget, ştiu cum trebuie să cheltuieşti banii publici, ştiu ce înseamnă bunul simţ şi o să fac un control acolo, să văd cum se cheltuie banii, şi toate aceste lucruri o să le fac publice”, a conchis ministrul Culturii.

Teatrul Naţional din București a avut în 2018 un buget de aproximativ 53 de milioane de lei, iar anul acesta are 57 de milioane lei.

Citește și:

De la UNPR la Uniunea Militarilor şi Poliţiştilor „Mihai Viteazul”, un simplu joc de imagine al lui Gabriel Oprea?

 

 


Ne-ar plăcea să aflăm ce crezi despre cele de mai sus...

comments icon 0 comments
bookmark icon

Write a comment...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.