Putem călători în Republica Moldova doar cu buletinul

-


Începând de vineri, orice cetățean din Uniunea Europeană va putea intra pe teritoriul Republicii Moldova doar cu cartea de identitate. Guvernul Republicii Moldova a aprobat în şedinţa de luni o hotărâre prin care a anulat obligativitatea paşaportului la graniţă pentru cetăţenii din UE.

Concret, a fost modificată Hotărârea nr. 765, din data de 18 septembrie 2014, privitoare la „aprobarea listei documentelor de călătorie acceptate pentru traversarea de către străini a frontierei de stat a Republicii Moldova”. Așadar, sintagma „carte de identitate biometrică” a fost înlocuită cu „carte de identitate de formatul ID1, ID2, inclusiv biometrică”. În baza acestor schimbări, la vamă nu mai suntem obligați să prezentă pașaportul, ci doar cartea de identitate.

Decizia va putea fi pusă în aplicare după publicarea ei în Monitorul Oficial moldovenesc, care se actualizează, de obicei, vinerea.

În aprilie 2014, preşedintele Parlamentului European, Martin Schulz, şi viceministrul grec de Externe, Dimitris Kourkoulas, au semnat amendamentele la Regulamentul nr. 539/2001, prin care Republica Moldova a fost transferată pe lista ţărilor ai căror cetăţeni vor putea circula fără vize în Schengen, pentru o perioadă de 90 de zile. Negocierile dintre UE şi Republica Moldova pentru liberalizarea vizelor au început în iunie 2010.
FOTO: bzi.ro


Ne-ar plăcea să aflăm ce crezi despre cele de mai sus...

bookmark icon