„Puterea femeilor!”: Fotografii incredibile care arată că doamnele pot face treburile grele tipice bărbaților

-


 

De câte ori nu ați auzit expresia „aceasta este treaba unui bărbat”? Suntem destul de sătui de astfel de afirmații, sentiment pe care l-a avut și Chris Crisman, un fotograf din California.

Astfel, Crisman s-a decis să facă ceva în privința asta și a lansat un proiect ambițios de fotografie numit simplu „Puterea femeilor!”. Acesta călătorește în întreaga lume pentru a documenta femeile care fac cu mândrie munca pe care, în opinia majorității, doar un bărbat ar putea să o facă.

Fotograful susține că scopul său este să înlăture stereotipurile de acest gen și să arate că femeile sunt niște ființe extrem de puternice și ambițioase.

Povestea proiectului începe în anul 2016, atunci când Chris Crisman a auzit de la o artistă că o prietenă de a ei, Heather Marold Thomason, a devenit măcelar. Acesta i-a cerut să îi facă cunoștință Heather, iar faptul că i-a ascultat povestea și a fotografiat-o l-a inspirat pe Crisman să caute alte astfel de femei puternice, care fac fără nicio reținere treburile care ar fi mai potrivite pentru bărbați.

Fermier, pompier, pescar de homar, fotograful a reușit să găsească doamne care au astfel de ocupații în viața de zi cu zi. Proiectul a prins contur ușor, ușor, iar în final, Chris Crisman a reușit să lanseze, în octombrie 2016, proiectul „Puterea femeilor!”, care s-a bucurat de un adevărat succes.

Cu toate că lucrarea a fost publicată, Crisman insistă că aceasta va fi completată pe parcurs cu multe alte fotografii similare.

Citește și:

Vrei să fii un angajat model? Iată trei întrebări pe care ar trebui să i le adresezi șefului tău


Ne-ar plăcea să aflăm ce crezi despre cele de mai sus...

comments icon 0 comments
bookmark icon

Write a comment...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.