Râsu’plânsu’. Dragnea vrea comisie parlamentară pentru a afla vinovații de scumpirea carburanților

-


1 octombrie a venit la pachet cu creșteri ale prețului gazelor, carburanților și energiei. Șeful social-democraților nu crede că acciza este responsabilă de scumpirea benzinei și susține că „nu este exclus” să se facă o comisie de anchetă și pentru acest lucru, pentru ca aleșii să afle răspunsuri de la „oamenii care huzuresc”.

„Cum să nu existe (o vină – n.r.)? Asta va face Comisia de anchetă ANRE, să vedem cu toții cum s-a întâmplat în România de cresc într-una prețurile și multă lume spune că au crescut și cresc nejustificat (…) De ce? Trebuie să vedem exact de ce. România este țara din Europa care are cel mai mare procent de acceptare a pierderilor nejustificate în preț, 17%. Să vedem de ce. Adică, cei care distribuie energia electrică câte pierderi au și, dacă au pierderile astea atât de mari, noi toți trebuie să le suportăm la factură? Cei de la ANRE văd că sunt foarte «români», adică acceptă lucrurile astea foarte ușor”, a declarat șeful PSD luni.

În ceea ce privește prețurile la carburanți, Dragnea susține că nu majorarea de accize operată de Guvernul Tudose ar fi responsabilă.

„Prețul la carburanți l-au scumpit companiile, care nu cred că l-au scumpit din cauza accizei, pentru că atunci când am dat-o jos, când a dat-o jos Guvernul Cioloș, pentru că noi nu am avut șansa să intrăm în decembrie la guvernare, prețurile nu au scăzut. Deci, se pare că nu asta influențează. Se pare că influențează alte interese, și anume profitul, da?, cu orice preț”, a declarat Dragnea.

Președintele Camerei Deputaților a mai spus că „nu este exclus” să se facă o comisie de anchetă parlamentară și pe această temă, dar după ce se vor termina anchetele aleșilor pe alegerile din 2009, pe ANRE și pe situația de la SIPA.

„Nu este exclus, pentru că sunt foarte multe lucruri care s-au întmplat, se întâmplă în continuare, sunt niște oameni care huzuresc, sunt niște oameni care iau decizii și să vedem de ce le iau așa, le iau interesat sau pentru că așa au visat și toți românii suferă”, a susținut Dragnea.

Creșterea prețului carburanților a dus deja în Capitală la scumpirea transportului cu taxiul. Pentru prima dată în ultimii opt ani, principalele companii au anunțat că majorează tarifele cu 30 de bani.

Citește și:

România va fi lovită de un val de scumpiri. Vinovații: BNR, uraganele din SUA…

 


Ne-ar plăcea să aflăm ce crezi despre cele de mai sus...

comments icon 0 comments
bookmark icon

Write a comment...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.