Reacţia escrocului italian care a operat zeci de pacienţi deşi a absolvit numai opt clase. „Pot să mă numesc medic”

-


Matteo Politti, escrocul italianul care a operat în mai multe clinici private din Bucureşti, deşi absolvise doar opt clase, susţine că a plătit o avocată pentru a obţine dreptul de a practica în ţara noastră şi  aceasta i-a spus că toate actele sunt în regulă.  De asemenea, acesta a refuzat să spună dacă se mai află pe teritoriul ţării noastre.

 

„În momentul în care am venit în România, cum nu ştiu cum funcţionează sistemul la dumneavoastră în ţară, am folosit, aşa cum foloseşte toată lumea, un avocat, căruia i-am dat toate documentele necesare, toate documentele pe care ea, ca avocat, mi le-a cerut. De asemenea, am semnat ceea ce în română se numeşte o procură. Aşadar, ea a avut toate documentele mele, ea s-a ocupat de tot ceea ce trebuia să facă. La final, ea a spus că am dreptul de practică în România. În momentul în care am fost recunoscut, cu ajutorul avocatului, pot să mă numesc medic. Dacă o instituţie mi-a dat acest drept…diplomele mele mi-au fost recunoscute, echivalate”, a declarat escrocul italian, la emisiunea Xtra Night Show.

În momentul de faţă, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 a fost deschis un dosar penal in rem, după ce Colegiul Medicilor din Bucureşti a depus o plângere după ce falsul chirurg de origine italiană a efectuat operaţii în România.

Potrivit reprezentanţilor parchetului, ancheta vizează infracţiunea de exercitare fără drept a unei profesii sau a unei activităţi.

Jurnaliştii de la publicaţia Libertatea au scris că, timp de un an, un fals chirurg  plastic a operat la clinici din Bucureşti, sub un nume fals.  Acesta a ajuns să opereze fără însă a avea studii de medicină, iar sub numele de Matthew Mode, a lucrat la clinicile Monza, Euromedical, Prestige, MH Medical Group.

Citeşte şi:

„Din respect” pentru români, Grapini va vota împotriva lui Kovesi

 

 


Ne-ar plăcea să aflăm ce crezi despre cele de mai sus...

comments icon 0 comments
bookmark icon

Write a comment...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.