Real Madrid, cel mai valoros brand din lume

-


Brandul Real Madrid, cu o valoare de 1,419 miliarde euro, domină în clasamentul stabilit de firma de consultanţă Brand Finance Football. Astfel, campioana Spaniei devansându-le pe FC Barcelona şi Manchester United, scrie EFE.

Real Madrid a încheiat sezonul 2017-2018 prin cucerirea celui de-al treilea său trofeu consecutiv în Liga Campionilor, dar în campania următoare a câştigat doar Mondialul cluburilor, iar absenţa unui succes important, la care s-a adăugat criza provocată de noul coronavirus, au contribuit la scăderea mărcii sale cu 13,8%.

În acest context, madrilenii şi-au păstrat prima poziţie în clasamentul Brand Finance, cu 1,419 miliarde euro, devansând-o pe marea rivală FC Barcelona, a cărei marcă este estimată la 1,413 miliarde euro, în creştere cu 1,4% la sută.

De asemenea, Manchester United ocupă poziţia a treia, cu 1,314 miliarde euro, în ciuda faptului că gruparea de pe Old Trafford este departe de gloria sportivă din perioada lui Sir Alex Ferguson. Liverpool, câştigătoarea ediţiei trecute a Ligii Campionilor şi proaspăta campioană a Angliei, ocupă poziţia a patra, depăşind-o pe rivala Manchester City, după ce valoarea mărcii „cormoranilor” a crescut cu 6 procente, de la 1,191 miliarde în 2019 la 1,262 miliarde.

Înaintea crizei generate de noul coronavirus, Brad Finance calculase o valoare a sectorului de 20,219 miliarde euro, însă mărcile celor mai valoroase cluburi de fotbal din lume s-au diminuat cu 751 milioane euro în ultimele luni, din cauza pandemiei.

Top 10 branduri din fotbalul mondial:

1. Real Madrid (Spania) 1,419 miliarde euro;
2. FC Barcelona (Spania) 1,413 miliarde euro;
3. Manchester United (Anglia) 1,314 miliarde euro;
4. Liverpool (Anglia) 1,262 miliarde euro;
5. Manchester City (Anglia) 1,124 miliarde euro;
6. Bayern Munchen (Germania) 1,056 miliarde euro;
7. Paris Saint-Germain (Franţa) 967 milioane euro;
8. Chelsea (Anglia) 949 milioane euro;
9. Tottenham Hotspur (Anglia) 784 milioane euro;
10. Arsenal (Anglia) 719 milioane euro.

Citeşte şi:

VIDEO. Simona Halep munceşte din greu. Turneul de la Praga, obiectivul principal


Ne-ar plăcea să aflăm ce crezi despre cele de mai sus...

comments icon 0 comments
bookmark icon

Write a comment...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.