UPDATE. Rectificarea bugetară, adoptată. Teodorovici: Bugetele locale sunt echilibrate

-


Ministrul de Finanţe, Eugen Teodorovici a declarat, luni, că rectificarea bugetară este pozitivă, iar deficitul bugetar nu este în pericol întrucât se respectă ţinta de 2,8% din PIB.

 

„Avem fonduri pentru investiţii, pensii şi salarii. La nivel local se alocă sume considerabile pentru creşterea calităţii vieţii românilor, 1, 4 miliarde reprezintă un fond pentru funcţionarea structurilor locale cu cheltuielile sociale.  1, 7 miliarde de lei sunt alocaţi pentru tot ce înseamnă dezvoltarea comunităţilor locale”, a adăugat Eugen Teodorovici.

Potrivit acestuia, se vor restitui dobânzile provenite din taxa auto, 135 de milioane fiind alocate pentru finalizarea acestui program.

În schimb, liderul senatorilor PNL, Florin Cîţu, a afirmat luni că rectificarea bugetară ar trebui retrasă şi propusă o rectificare negativă, acuzând că există o „gaură” în buget de 9 miliarde de lei.

„Rectificarea bugetară, din punctul nostru de vedere, a pornit greşit. (…) Văd că vor să persiste în greşeală şi este mai mult decât greşeală, pentru că, dacă ne uităm la primele şase luni, vedem că această rectificare bugetară de fapt încearcă să ascundă o gaură în bugetul României de 9 miliarde de lei. Dacă ne uităm la cum încearcă să ascundă această gaură, pare mai mult că încearcă să ascundă o fraudă din bugetul României. Le cer public preşedintelui Curţii de Conturi, preşedintelui Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză şi secretarilor de stat din Ministerul Finanţelor Publice să nu mai gireze şi să nu mai falsifice informaţiile pe care le prezintă public, pentru că, potrivit legii răspunderii ministeriale, art. 8, prezentarea de informaţii false în faţa Parlamentului şi a preşedintelui României se pedepseşte de la 3 la 6 ani şi cu amendă. Rectificarea bugetară ar trebui retrasă şi făcută o rectificare negativă”, a declarat Florin Cîţu, după şedinţa Biroului Politic Naţional al PNL.

În opinia sa, rectificarea bugetară nu ţine cont de execuţia bugetară pe primele şase luni.

„Îi cer public lui Eugen Teodorovici să revină şi să-şi asume bugetul pentru 2019, pentru că nu a semnat declaraţia pe propria răspundere, şi să nu-şi mai dea derogare de la legea responsabilităţii fiscal-bugetare”, a adăugat liderul PNL.

Ministerul Finanţelor Publice a elaborat proiectul rectificãrii bugetare cu respectarea limitei de 2,76% a deficitului bugetar. Produsul intern brut s-a majorat la 1031 miliarde lei, faţã de 1022,5 miliarde lei cât s-a estimat la fundamentarea bugetului pe acest an.

Diminuări au fost operate de la Ministerul Transporturilor (–128,8 milioane lei), Ministerul Fondurilor Europene (–681,9 milioane lei), Ministerul pentru Mediul de afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat (–243 milioane de lei), Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (–310,4 milioane de lei), Ministerul Cercetării şi Inovării (–369,1 milioane lei), Ministerul Educaţiei Naţionale (–1,03miliarde lei) şi Secretariatul General al Guvernului (–143,6 milioane lei).

Citeşte şi:

Rectificare bugetară. Educația va primi mai mulți bani decât în 2018, în ciuda tăierii unui miliard de lei

 


Ne-ar plăcea să aflăm ce crezi despre cele de mai sus...

comments icon 0 comments
bookmark icon

Write a comment...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.