Retragere surpriză din tenis

-


După ce a pierdut şapte finale de Grand Şlem de-a lungul carierei sale, tenismena australiană Casey Dellacqua s-a hotărât să pună racheta în cui la numai 33 de ani, pentru a se dedica familiei.

”Este ceva la care m-am gândit de mult timp și simt că acum este momentul potrivit pentru a agăța rachetele în cui și să fiu mamă. Este vremea pentru a petrece mai mult timp cu familia, mai ales când copiii sunt mici”, a declarat Casey Dellacqua, scrie gsp.ro.

Sportiva australiană a excelat la simplu cât şi la dublu şi-n 2014 a ajuns pe locul 26 în clasamentul WTA. După accidentarea de la cap din 2015 de la Openul Chinei, Dellacqua s-a axat mai mult pe jocul la dublu.

Finalistă alături  de tenismena, Ashleigh Barty în toate turneele de Mare Șlem, Dellacqua s-a clasat cel mai sus în ierarhia WTA pe poziția a treia, în februarie 2016.

Cel mai important succes din cariera sportivei în vârstă de 33 de ani îl reprezintă titlul de la Roland Garros din 2011, obținut în proba de dublu mixt, alături de americanul Scott Lipsky. Dellacqua a obținut șapte trofee WTA, toate la dublu, iar la simplu are în palmares 22 de titluri în turneele ITF.

Ultimul meci jucat de Dellacqua alături de Barty a fost la Fed Cup acum două luni, când Australia a spulberat Ucraina.

Citeşte şi:

Floyd Mayweather, ţinta unui asasinat?

 

 


Ne-ar plăcea să aflăm ce crezi despre cele de mai sus...

comments icon 0 comments
bookmark icon

Write a comment...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.