Revendicările „vestelor galbene”, greu de rezolvat. Cât a ajutat discursul lui Macron

-


„Am să vă mai dau o sută de lei”, spunea la manifestația de pomină din 21 decembrie 1989 Nicolae Ceaușescu, în speranța că poate-poate, atrași de mirajul unor bănuți cheltuiți te miri unde (nu prea aveai ce să cumperi în vremurile acelea), Partidul Comunist va merge înainte, va continua să conducă România și în mileniul trei. Cumva, dictatorul a avut dreptate. Banii au ajutat Partidul Comunist să meargă mai departe. Leii însă au devenit niște miliarde și nu au ajuns în buzunarele oamenilor de rând ci a câtorva „aleși” care au năpădit majoritatea partidelor românești de după „revoluție”. Partidul Comunist a mers într-adevăr înainte…

Mi-au venit în cap rândurile de mai sus auzindu-l ieri pe preşedintele francez promițând că, începând din anul 2019 salariul minim se va majora cu… 100 de euro. Și suntem abia pe 11 decembrie! Până să se încălzească palele elicopterului cu care să fugă de pe Palatul Elysee mai este vreme… Cel mai degrabă însă nu se va ajunge chiar aici. Francezii sunt oameni cilvilizati, Ludovic al XVI-lea nu a murit împușcat barbar la vreun Târgoviște, ci omorât superb cu ghilotina.

Una peste alta, două sunt ironiile frumoase ale istoriei pe care cititorii merită să le cunoască:

Prima, și Macron, și Ceaușescu au avut elicoptere fabricate de aceeași firmă.

A doua, Francois Mitterrand, președintele Franței din 1989, s-a implicat puternic în evenimentele din România din luna decembrie a acelui an, trimițând în România atât ofițeri de informații, cât și trupe speciale. De exemplu, Jean-Louis Calderon a fost ofițer al Directorate-General for External Security cu acoperire de jurnalist și a murit în misiune în luna decembrie 1989 la București.

Cum însă „ca la noi la nimenea”, românii s-au grăbit să intre în analele comicului absolut, dând unei străzi din buricul Bucureștilor numele spionului francez care, desigur, în 1989 ne dorea binele.

Gurile rele ale diverșilor politicieni ai regimului comunist mai vorbesc despre o antipatie a lui Francois Mitterrand față de Ceaușescu, pornită de la faptul că acesta din urmă, la rugămințile francezului, nu a cotizat cât trebuie la campania electorală a acestuia din Franța. Mitterrand considera că el și cu Ceaușescu sunt frați întru credință, amândoi respirând socialismul: românul cu PCR, Francois cu Partidul Socialist din Franța. Nu putem deci să nu ne întrebăm: dacă socialistul Mitterrand le-a cerut niște bani de campanie electorală comuniștilor români, oare cât le-a cerut comuniștilor sovietici? Și, mai ales, ce anume ar fi promis în schimb? Și cât de mare a fost astfel influența directă a rușilor în Franța ultimelor decenii?

Căci cât de mare a fost influența lor indirectă, cunoaștem: ideologia solicialistă a fost cea care a îmbâcsit economia și viața poporului francez în ultimii zeci de ani, ea fiind astfel răspunzătoare pentru ceea ce se întâmplă azi pe străzile Parisului.

Revenind la revoltele din Franța, trebuie menționat că toți cei care afirmă, sensibilizați de dezastrul de pe străzile Parisului, că aici domnește anarhia, trebuie să se abțină. Din punct de vedere politic, anarhia este acolo unde este dezorganizare și lipsă de conducere. Or nu acest lucru se întâmplă acum în Franța. „Vestele galbene” au o structură de conducere și, mai ales, au revendicări. Nu vorbim deci de anarhie, ci de revoltă pură. Pentru a sublinia și mai mult caracterul organizat al acestor manifestații și pentru a se sesiza cel mai bine „spiritul vestelor” din Franța, citez mai jos o parte din revendicările „vestelor galbene”:

  • crearea de locuri de muncă pentru şomeri;
  • mai multe contracte de muncă pe durată nedeterminată, în detrimentrul celor pe perioadă determinată;
  • salariu minim pe economie de 1.300 euro net lunar;
  • salariul plafonat la cel mult 15.000 de euro;
  • impozit progresiv pe venit;
  • salariile, pensiile, alocaţiile din Franţa trebuie să fie indexate cu inflaţia;
  • revenirea la un mandat de şapte ani pentru preşedinte;
  • stop acordării indemnizaţiilor pe viaţă preşedinţilor Franţei;
  • orice oficial ales prin vot va avea dreptul la salariul mediu pe economie; 
  • interzicerea organismelor modificate genetic, a pesticidelor cancerigene;
  • migranţii cărora le este refuzat azilul în Franţa să fie conduşi în ţara de origine;
  • implementarea unei veritabile politici de integrare a migranţilor: traiul în Franţa presupune să devii francez;
  • închiderea şcolilor, maternităţilor, oficiilor poştale să fie oprită urgent;
  • zero persoane fără adăpost în Franţa; penalizarea severă a primarilor şi prefecţilor care lasă oamenii fără adăpost să doarmă afară;
  • pensionare la vârsta de 60 de ani; anumite categorii de lucrători, precum cei din construcţii, să aibă dreptul să se pensioneze la vârsta de 55 de ani;
  • taxe mari pentru companiile mari, taxe mici pentru IMM-uri;
  • acelaşi regim de asigurare socială pentru toţi, inclusiv pentru pfa-uri;
  • furnizorii de gaze naturale şi electricitate trebuie să revină în proprietatea statului;
  • scăderea chiriilor şi chirii mici, în special pentru studenţi şi lucrători prost plătiţi.

Cum se observă, sunt o mulțime de cerințe din diferite sfere ale societății: economie, infrastructură, migrație, politică șamd.

Ce este interesant este faptul că preşedintele Macron şi guvernul său condus de Édouard Philippe au sistat măririle de taxe ce au provocat manifestaţiile vestelor galbene. Problema este că au făcut-o, ca de obicei în aceste cazuri, mult prea târziu.

Este aceeași lecție a istoriei pe care nimeni nu vrea să o înțeleagă: manifestanții au priceput că pot obține în continuare și mai mult, așa că își vor continua protestele. Ne așteaptă deci noi evenimente violente în Franța.

 


Ne-ar plăcea să aflăm ce crezi despre cele de mai sus...

comments icon 0 comments
bookmark icon

Write a comment...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.