UPDATE. România, în alertă după explozia nucleară din Rusia. Reacția Nuclearelectrica

-


UPDATE 12.08: Cosmin Ghiţă, directorul general al Nuclearelectrica, a declarat, miercuri, că nivelul de radiaţii pe teritoriul României nu a crescut, în urma exploziei din Rusia.

„Nu am primit niciun fel de informare decât cea de publică. Este un incident militar. Aşa cum a arătat şi CNCAN (Comisia Naţională pentru Controlul Activităţii Nucleare – n.r.) nu există o creştere a nivelului de radiaţii. Nici noi, la Cernavodă, unde monitorizăm aceste emisii, nu am sesizat o creştere a nivelului de radiaţii”, a subliniat directorul Nuclearelectrica.

UPDATE 9.58: Eliberarea de substanțe radioactive care a avut loc săptămâna trecută la Arhanghelsk este nu atât de mare, însă este întotdeauna periculoasă și primul lucru care se face este de văzut care este dinamica vânturilor în zona respectivă, a declarat, la postul Realitatea tv, expertul în energie nucleară Ionuţ Purica.

„Din ce spunea și președintele Agenției Nucleare, (pe teritoriul României, n.r.) nu avem valori care să depășească limitele normale. Este de constatat un lucru: sunt o serie de acțiuni care au loc în momentul în care apare o eliberare de substanțe radioactive, fie ea de tip Cernobîl, care era echivalentă ca substanțe reactive cu o bombă nucleară, fie ea mai mică, cum e cea care a avut loc săptămâna trecută, mult mai mică. Dacă facem o comparație, creșterea de 16 ori a nivelului radioactivității, fondul normal, față de ce s-a întâmplat la Cernobîl, unde era de câteva sute de ori, arată că eliberarea de substanțe radioactive care a avut loc săptămâna trecută este nu atât de mare, însă este întotdeauna periculoasă și primul lucru care se face este de văzut care este dinamica vânturilor în zona respectivă. Se pare că au fost niște curenți de aer care au dus substanța asta radioactivă către NE, către N, către Siberia”, a declarat, la Realitatea TV, Ionuț Purica, cercetător și director executiv la Centrul de consultanță energetică și ambientală.

Ştirea Iniţială:

 

Preşedintele Comisiei Naţionale pentru Controlul Activităţii Nucleare (CNCAN), Rodin Traicu susţine că nivelul radiaţiilor pe teritoriul României este încă în limitele normale, după ce o rachetă nucleară a explodat joi în poligonul rus de testare de la Arhanghelsk şi a degajat în atmosferă particule radioactive.

 

„Pot să vă confirm că în toată această perioadă cât am făcut aceste monitorizări pe tot teritoriul României, radioactivitatea probelor de aerosoli la o limită de avertizare de 50 de becquereli pe metru cub şi de alarmare de 200 becquereli pe metru cub, nu au depăşit 5 becquereli (n.r. – unitate de măsură pentru radioactivitate) pe metru cub, la Constanţa având, de exemplu 2 becquereli pe metru cub, iar în Bucureşti 4,5 becquereli pe metru cub. Cele mai mici valori sunt la Arad, Baia Mare, Miercurea Ciuc, Sfântu Gheorghe, Piatra Neamţ şi Babele, adică pe tot teritoriul României”, a declarat Rodin Traicu, la postul Digi24.

Potrivit acestuia, CNCAN face „analize comparative la 24 de ore pentru a urmări orice fel de variaţie a radioactivităţii atât în aerosoli cât şi în depuneri fixate şi în apă precum şi a radiaţiilor gamma”.

„Noi rămânem în alertă până când toate informaţiile culese atât la nivel europen cu partenerii noştri de la ceilalţi regulatori din ţările limitrofe dar şi din analizele pe care le facem, vor confirma faptul că nu există nicio modificare a radioactivităţii mediului la nivel european sau în vreo ţară limitrofă României”, a adăugat Rodin Traicu.

Kremlinul a recunoscut timid explozia de la Arhanghelsk

Oficialii de la Kremlin au anunţat, marţi seara, că, în pofida accidentului de tip nuclear din regiunea arctică, Rusia va continua eforturile de înarmare, subliniind că evoluţiile tehnologice sunt „cu mult înaintea nivelului din alte ţări”.

„Din nefericire, se întâmplă accidente. Sunt tragedii. Dar, în acest caz particular, este important să ne amintim de eroii care şi-au pierdut vieţile în acest accident”, a declarat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, scrie CNN.

Întrebat despre poziţia preşedintelui american, Donald Trump, care a afirmat că Statele Unite „învaţă multe de pe urma eşecului care a condus de explozia rachetei” în Rusia şi că Washingtonul are tehnologii similare, dar mai avansate, Peskov a răspuns sec: „Ar fi ciudat ca o ţară, o superputere care alocă mai multe fonduri pentru apărare decât restul statelor din lume să nu fie implicată în astfel de proiecte. De aceea, aceasta nu este o informaţie nouă”.

Nivelul radiaţiilor în oraşul Severodvinsk, aflat la 40 de kilometri de Poligonul militar Nionoksa din regiunea Arhanghelsk, a crescut de patru până la 16 ori peste valorile normale, în urma unui accident produs în timpul testării unui rachete, a anunţat agenţia rusă de meteorologie, Rosgidromet.

În schimb, autorităţile militare ruse au susţinut că accidentul s-a produs în cursul testării unui motor de rachetă cu combustibil lichid şi au negat informaţiile privind o creştere a radioactivităţii, contrazicând administraţia oraşului Severodvinsk, localitatea aflată în apropierea bazei unde a avut loc accidentul. Administraţia oraşului a anunţat că a detectat o creştere a radioactivităţii pentru o perioadă scurtă de timp, însă mesajul a fost şters ulterior fără nicio explicaţie.

La rândul său,Viaceslav Solovyov, directorul ştiinţific al Centrului Nuclear Federal din Rusia, institut în cadrul căruia lucrau cinci dintre cei şapte oameni decedaţi în cursul testării unei rachete la o bază militară din regiunea Arhanghelsk, a confirmat că oamenii de ştiinţă studiau surse de energie atomică de mici dimensiuni.

De asemenea, surse din cadrul serviciilor americane de informaţii suspectează că accidentul s-a produs în cursul testării unui prototip al unei rachete cu propulsie nucleară, denumită 9M730 Burevestnick (SSC-X-9 Skyfall, potrivit NATO).

Aceasta este o rachetă de croazieră anunţată de preşedintele rus Vladimir Putin, în martie 2018, despre care liderul de la Kremlin a afirmat are o „rază de acţiune nelimitată” şi este „invincibilă în faţa tuturor sistemelor antiaeriene şi antirachetă existente şi potenţiale”.

Citeşte şi:

Trump amenință că retrage SUA din cadrul Organizației Mondiale a Comerțului

 


Ne-ar plăcea să aflăm ce crezi despre cele de mai sus...

comments icon 0 comments
bookmark icon

Write a comment...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.