România și Brexit

-


Acordul privind Brexit a fost respins de Parlamentul britanic. Fanii Uniunii Europene jubilează. Se mai trage de timp. De acel timp ce poate duce la rămânerea Albionului în UE. Se vorbește mult despre consecințele pe care le va avea Brexit pentru economia britanică. Da, Marea Britanie va suferi. Nu însă atât de mult cât își închipuie alții. Sau, mai aproape de adevăr, cât doresc unii. Regatul Unit nu este România. Are resurse, prestigiu și o experiență incredibilă în a face business.

Apoi tema economică este una falsă. De la materialismul dialectic al lui Marx încoace, s-au pregătit generații ce trebuiau să înțeleagă că o cratiță în frigider, un calorifer călduț și un concediu la vreun Olănești este ceea ce contează-n viață. Sau, mai pe românește: „bea, mănâncă, f…e, cântă – te așteaptă o groapă adâncă”.

Ei bine, întâmplările din ultimii ani ai Uniunii Europene i-au făcut mai ales pe conservatorii cetățeni britanici să-i dea lui Marx cu Capitalul după ceafă. Pentru că bunăstarea perioadei recente a venit la pachet cu migrația, tirania minorităților, multiculturalismul, „politically correct”-ul și demistificarea familiei. Cu alte cuvinte, pierderea grijii zilei de mâine a venit însoțită de pierderea identității. Putem spune deci că cei care au votat pro Brexit au fost în realitate celebrii „cercetători britanici” care, iată, au „demonstrat științific” că inima bate burta. Și, da, indiferent de manipulările din presă, acesta a fost votul Marii Britanii profunde. Căci cine ar reprezenta acest stat mai bine decât niște înfricoșați că identitatea engleză este în comă?

Pe de altă parte, se subestimează organizarea impecabilă a democrației britanice. Acolo există Parlament încă din vremurile când în România existau fanarioți. Și ca orice Parlament, acesta înseamnă în primul rând haos. Scandal. Demagogie. Lupte în culise. Trădări. Să nu uităm însă că acest Parlament a fost și acela ce a condus cel mai mare imperiu din istoria umanității, așa cum nu trebuie uitat că în acest Parlament s-au născut Palmerston, Disraeli sau Churchill. În vremuri tulburi se nasc politicienii de anvergură, iar Parlamentul britanic are suficientă experiență pentru a da în curând țării un astfel de om.

situația țărilor ce fac haz de necazul britanic

În altă ordine de idei, trebuie să observăm și situația țărilor ce fac haz de necazul britanic. Nici acestea nu fac prea bine. Franța este în verva răscoalelor „vestelor galbene” care, apropo, s-au întins și în alte țări ale UE.

În Germania, politicienii redevin naționaliști, ce-i drept moderați, pentru a mai deturna din voturile alegătorilor pe care vreun „Allahu Akbar!” i-ar determina să pună ştampila pe un nou cancelar cu mustața tunsă scurt.

În sud, Italia e portavocea mișcării anti-UE, flancată de Grecia – care se simte răzbunată pentru umilinţele îndurate în timpul crizei sale economice – și de Spania, unde premierul Pedro Sanchez călcă rapid pe urmele lui Emmanuel Macron.

Despre estul Uniunii Europene, ce să mai discutăm: în frunte cu Polonia, Cehia și Ungaria, mai toate statele membre UE de aici își fac planuri de viitor  – mai mult sau mai puțin vizibile – referitoare la Inițiativa celor Trei Mări. Adică un soi de Uniune de sine stătătoare, curățată de toate bălăriile ideologice ale UE și sprijinită masiv de către SUA și… Marea Britanie.

Majoritatea statelor din estul Europei sunt avide să recupereze decalajul fată de Vest și sunt privite în toate prognozele economice pe termen lung ca state ce vor avea creșteri rapide și constante. Investițiile în aceste ţări sunt deci unele inteligente, apropo de cei ce poartă grija Marii Britanii, despre cum s-o descurca ea după Brexit.

Câteva cuvinte trebuie spuse în acest context și despre așa zisa răscoală a vestelor galbene. Pentru că are legătură cu Brexit. Pentru că la urma urmei, este limpede că nu condițiile de trai ale cetățeanului francez sunt atât de mizere încât să incite la violențele pe care le-am văzut la televizor. Explicația este alta, simplă și complicată în același timp: francezii, ca și englezii, trăiesc o reală criză identitară. Pur și simplu nu se mai simt francezi. Singura problemă este că ei, spre diferență de „gentelmenii” englezi care au ales să se despartă de UE elegant, sunt puși pe scandal. În plină stradă.

În tot acest balamuc european, românii – cine alții! – fac o sublimă și amuzantă notă discordantă. Obligați de Ceaușescu&Company să trăiască precum animalele, românii au văzut brusc în Volkswagen-ul second-hand, pârtia de saniuş din Austria și cea mai pricăjită plajă din Grecia, maximul ce poate fi atins de materialismul care pe Dâmbovița n-a avut cum să crească și să facă „poc”, pentru că a fost crescut numai cu parizer. Păi cum să nu iubești zdravăn o așa Uniune Europeană?! Păi cum să nu fie o astfel de Românie în fruntea preşedinţiei UE?! Vorba ceea: flămândul potrivit, la locul potrivit!

 


Ne-ar plăcea să aflăm ce crezi despre cele de mai sus...

comments icon 0 comments
bookmark icon

Write a comment...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.