România, țara care l-a luat pe „NU” în brațe

-


„Așa cum i-am transmis, aș fi preferat ca această vizită să aibă loc după 4 iunie”, a afirmat ieri ministrul român de Externe, Bogdan Aurescu, despre vizita omologului său ungar, Peter Szijjarto, care, iată, a avut loc în luna mai. Evident, această încălcare a ,,preferințelor’’ părții române a fost suficientă pentru a inflama spiritele ce au privit acest eveniment la prima mână.

Cum adică, partea română să emită doar niște ,,preferințe’’ față de cea maghiară pentru vizite pe teritoriul nostru, tocmai înainte de ,,comemorarea’’ Tratatului de la Trianon, iar Budapesta, și mai și, nici măcar să nu le bage de seamă? Trebuia să le interzicem cât se poate de clar acest lucru! Trebuia să nu le permitem accesul în țară! Șamd. Pentru toți cei care în aceste momente doar se chinuie să arunce cu pietre în Bogdan Aurescu, trebuie însă menționat că lucrurile stau, dar nu stau chiar așa.

În primul rând, Ministerul Afacerilor Externe nu este o instituție paralelă cu statul român, ci dimpotrivă, își mulează acțiunile în funcție de anumite manifestări din planul politicii interne a României. Iar fără a avea timp să discutăm motivația introducerii temei ,,Transilvania’’ în agenda publică din România ultimelor săptămâni, trebuie să remarcăm că acest lucru a dat apă la moară pentru un anumit tip de discurs Budapestei, dar în special naționalistului Viktor Orban, acesta reușind cu această ocazie să-și mențină electoratul în priză.

Mai mult, această temă a ajutat atât Ungaria, dar și UDMR-ul să facă suficiente valuri în preajma comemorării a o sută de ani de când Transilvania a revenit României. Ori este evident că, odată aruncată în public castana fierbinte a discuțiilor pe această temă, domnului Aurescu nu îi putea reveni decât sarcina de a o scoate într-un mod cât mai diplomatic. Ceea ce a și făcut.

Pe de altă parte, România ar trebui sa fie interesată de o aplanare a tensiunilor cu Budapesta și pentru că acestea constituie un accelerator al dorinței Ungariei ca România să nu aibă acces în Grupul de la Vişegrad, unde de altfel  – cât timp o să mai negăm acest lucru ? – ne este și locul. Este cunoscut faptul că România a ratat aderarea la acest grup în 1990 din cauza mineriadelor și conflictului interetnic de la Târgu Mureș.

Vremea a trecut, mirajul Uniunii Europene a învăluit partea de Est a continentului nostru, iar importanța Grupul de la Vişegrad a scăzut. Astăzi însă, odată ce UE tinde a deveni o măreață degringoladă, vedem cum în zona de est a Europei, în jurul celor patru țări ale Grupului de la Vişegrad (Polonia, Ungaria, Cehia și Slovacia) se formează treptat, aproape invizibil, o nouă structură politică în care România merita să aibă o voce încă de la început. Şi evident, lăsând la o parte contrele pe care Ungaria le-ar pune accederii României la această structură, trebuie să ne întrebăm: avem o strategie pentru ca țară noastră să devină cu adevărat importantă în această zonă de est a Europei?

Evident că nu, atâta vreme cât numeroși politicieni de pe Dâmbovița – defazați față de istorie cum numai românii știu să fie – încă mai cred că vocea Bruxellesului va mai însemna de acum înainte ceva la Varșovia, Budapesta sau Praga. Nu-i nimic, o vorbă din popor spune că la barza chioară îi face Trump cuib, și așa, împinși de la spate de partenerii noștri strategici degrabă doritori de un zid teritorial între Germania și Rusia (dar și doritori de vânzare de armament în Estul european), ne vor împinge de la spate, spre rușinea noastră însă.

Evident, nu putem să discutăm despre Budapesta fără a menționa și faptul că în ultimele secole, bucăți din teritoriul de azi al României au fost deținute de Ungaria, Turcia și Rusia. Lăsând la o parte divergențele dintre aceste state pe numeroase teme, nu este greu de imaginat că între acestea există totuși un dialog ,,al oportunității’’, nu neapărat în privința țării noastre, ci asupra întregului spațiu sud-est european.

Are România o strategie și pentru a contracara o asemenea stare de fapt? Evident, iarăși nu! Așadar să nu ne mai mirăm că neputința noastră ce nu este capabilă să genereze măcar limite înțelese de vecini, este folosită de adversarii noștri cel puțin în interes mediatic. Cu alte cuvinte, să facă circ pe obrazul nostru.

Ce ar fi deci de făcut? Evident, pe ,,spațiul Vișegrad’’ este nevoie de o relansare în forță a relațiilor României cu Polonia, Cehia și Slovacia, cu numeroase propuneri de colaborare atât din punct de vedere politic, cât și economic, cultural și militar, toate acestea pentru a contrabalansa în aceste țări influența Ungariei. În al doilea rând, referitor la ceea ce am putea boteza drept Axa Oportunistă (Budapesta – Moscova – Ankara), este evident că cea mai ușor de abordat pentru a fi influențată în beneficiul României rămâne Turcia, cu aceasta împărțind și ,,privilegiul’’ de a fi vecini la Marea Neagră cu Rusia.

Are însă România o strategie mai inteligentă de a se apropia de Turcia în afară de aceea de a-i promite să construiască ,,cea mai mare moschee din Europa’’ lângă fosta Casa Scânteii? Iarăși nu. Ei bine, asta este România: țara care l-a luat pe NU în brațe!

Citeşte şi:

Guvernul, în capcana împrumuturilor la dobânzi mari. Coşea: „România nu este credibilă pentru că nu are măsuri clare şi bine finanţate”

 

 


Ne-ar plăcea să aflăm ce crezi despre cele de mai sus...

comments icon 0 comments
bookmark icon

Write a comment...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.