UPDATE. Medicul Valeriu Gheorghiță: ”Vaccinul a dovedit că îndeplineşte toate standardele de siguranţă, de calitate şi de eficacitate”

-


UPDATE 16.49: Şeful Comitetului naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea, dr. Valeriu Gheorghiţă, a anunţat vineri că în cadrul strategiei de vaccinare există trei etape şi a arătat că prima persoană vaccinată va fi din rândul personalului medical.

”Avem o strategie de vaccinare în care sunt prevăzute cele trei etape. Prima etapă este cea adresată personalului medical şi personalului din sistemul social. În etapa a doua este vaccinată populaţia la risc şi persoanele care definesc activităţi esenţiale şi în etapa a treia vorbim de vaccinarea populaţiei generale. Din acest punct de vedere, astăzi, în prima zi de Crăciun se concretizează speranţa noastră că vom avea, în sfârşit, o modalitate sigură, eficientă şi rapidă de a pune capăt acestei pandemii, care ne-a schimbat viaţa poate unora pentru totdeauna”, a explicat Gheorghiţă.

Potrivit acestuia, această strategie va fi respectată ca în orice altă ţară şi a precizat că prima persoană vaccinată va fi din rândul personalului medical.

„Este această persoană stabilită. O s-o aflaţi la momentul în care va fi vaccinată”, a adăugat medicul Valeriu Gheorghiţă.

El a dat asigurări că „astăzi suntem martorii unui progres ştiinţific, unui progres medical, prin care un vaccin a dovedit că îndeplineşte toate standardele de siguranţă, de calitate şi de eficacitate”.

 

 

UPDATE 13.55: Primele 10.000 de doze de vaccin anti-COVID au ajuns în România, vineri, prin Vama Nădlac 2, unde se află şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, şi şeful Comitetului naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea, dr. Valeriu Gheorghiţă.

Știrea Inițială:

Primele 10.000 de doze de vaccinuri împotriva COVID-19 vor ajunge în România vineri, la ora 13.00, în Vama Nădlac 2.

Sâmbătă, 26 decembrie, vaccinurile vor ajunge la Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino”, desemnat Centru naţional de stocare a vaccinurilor împotriva COVID-19.  Vaccinarea începe în data de 27 decembrie în toate cele 10 spitale de boli infecţioase aflate în prima linie în lupta împotriva COVID-19.

Evenimentul de vaccinare de la Institutul Naţional de Boli Infecţioase „Matei Balş” va începe duminică, 27 decembrie, la ora 09.00. În aceeaşi zi, acţiuni similare vor fi organizate şi în celelalte nouă spitale de boli infecţioase aflate în prima linie în lupta împotriva COVID-19.

„În ce privește campania de vaccinare, pot să vă confirm: campania începe în România și în toată Uniunea Europeană exact pe data de 27 decembrie, duminică. Așa se va continua până când toată populația beneficiază de vaccin. Aceste vaccinuri sunt sigure, eficiente și autorizate la cele mai înalte standarde europene. Recomandăm tuturor românilor să fie pregătiți să se vaccineze”, a declarat Klaus Iohannis, precizând că cele 10.000 de doze care ajung în două zile în țara noastră reprezintă „o tranșă simbolică”.

Potrivit acestuia, deși nu este obligatorie, vaccinarea este soluția ca până în vară să scăpăm de pandemie.

„Lucrurile vor funcționa și imediat după Crăciun vom intra direct în campania de vaccinare. Dozele de vaccin nu vin toate deodată, vin în tranșe. Prima dată vine o tranșă mai mică, simbolică, de 10.000 de doze, care va fi administrată imediat, încă în acest an. Și începând din ianuarie, vin doze mai multe. Noi credem că cel puțin 100.000 de doze pe săptămână, sau mai mult, pe măsură ce se poate vaccina mai mult. În prima etapă, va fi vaccinat tot personalul medical. În a doua etapă va fi vaccinat personalul esențial și noi credem în martie, aprilie, mai este faza când va fi vaccinată populația generală”, a conchis șeful statului.

Citește și:

UPDATE. Iohannis: ”Nu vom introduce restricții noi de Sărbători, dar restricții în vigoare acum rămân toate în vigoare”

Iohannis, mesaj de Crăciun pentru români:”Vă urez ca sărbătoarea Naşterii Domnului să vă găsească sănătoşi, cu bucurie şi linişte în suflet”

VIDEO. R.Moldova, de la Igor Dodon la Maia Sandu. Provocările mandatului primei femei care ocupă cea mai înaltă funcție în stat din spațiul CSI


Ne-ar plăcea să aflăm ce crezi despre cele de mai sus...

comments icon 0 comments
bookmark icon

Write a comment...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.