Saddam Hussein, dictatorul nemilos care s-a crezut invincibil

-


Saddam Hussein (1937-2006) a condus cu mână de fier Republica Irak, din 1979 până la debarcarea acestuia din 2003 şi a comis crime monstruoase pentru a-şi conserva puterea. După 12 ani de la execuţia sa, irakienii încă îl consideră un conducător modern al ţării, graţie reformelor sale cu iz socialist. Saddam Hussein a rămas totuţi în istoria recentă a Irakului, prin  crimele şi atrocităţile comise în cei opt ani de război cu Iranul (1980-1988) şi-n conflictul militar cu Kuweitul, din vara anului 1991.

sursa foto: National Review

Fostul președinte al Irakului  a avut o copilărie chinuită în oraşul Tikrit, la nord de Bagdad. Tatăl său, Hussein Abd al-Majid a murit înainte de nașterea lui Saddam. Din cauza problemelor din familie, Saddam a fost trimis să locuiască în Bagdad împreună cu unchiul său, Khairallah Talfah, un ofițer de armată retras și naționalist arab. Când avea trei ani, Saddam s-a întors să trăiască împreună cu mama sa, care între timp se recăsătorise.  Tatăl său vitreg a fost aspru şi abuziv cu tânărul Saddam. La 10 ani, acesta a reuşit să fugă la unchiul său, Khairallah Talfuh, care i-a fost mentor şi model în următorii săi ani.

După ce a absolvit Universitatea Al-Karh din Bagdad, Saddam s-a alăturat partidului unic, Partidul Socialist Baa’th, care a fost format în Siria în 1947, cu scopul de a promova unitatea între diferitele state arabe din Orientul Mijlociu. În Irak și în țările vecine, Partidul Baath a devenit o forță revoluționară subterană. În 1959, când Saddam avea doar douăzeci și doi de ani, a jucat un rol major în încercarea de asasinare a primului ministru irakian, Abdul Karim Qassim. A fost împușcat în picior, dar a reușit să scape, mai întâi în Siria, apoi în Cairo.

sursa foto: RFE

Exilul de la Cairo l-a întărit pe tânărul Saddam

În Egipt, Saddam Hussein a studiat dreptul la Universitatea din Cairo. În 1963, după răsturnarea violentă a Guvernului Qassim, i s-a permis lui Saddam să se întoarcă în Irak. În același an, s-a căsătorit cu prima lui soție, Sajida, fiica mentorului său, Khairallah Talfah.

Întoarcerea sa a fost de scurtă durată odată cu prăbuşirea partidului Baath, iar Saddam a fost nevoit să se ascundă, fiind arestat doi ani. În închisoare a rămas fidel partidului şi-n 1966 a evadat din închisoare şi a planificat pentru a doua oară preluarea puterii în Irak. În iulie 1968,  liderii Baa’th au preluat din nou Executivul irakian, iar Ahmed Hassan al-Bakr, un purtător de cuvânt al partidului și un proeminent  lider al Baath,  rudă îndepărtată a lui Saddam, și-a asumat rolul de președinte al Consiliului de Comandament Revoluționar din cadrul Baath (RCC), precum și de președinte al Irakului.

Deși Ahmed Hassan a fost oficial președintele Irakului din 1969 până în 1979, când Saddam Hussein a preluat oficial preşedinţia Irakului, ţara s-a bucurat de cea mai stabilă perioadă din istoria recentă.

Saddam, despotul luminat al unei ţări înapoiate

După ce prețul petrolului a crescut în anii 1970, Saddam Hussein a folosit veniturile obţinute din exportul hidrocarburilor, pentru a institui un sistem de reformă economică și socială, unic în lumea Orientului Mijlociu. Drumurile au fost asfaltate, au fost construite spitale, școli și totodată s-au extins diverse tipuri de industrii, cum a fost mineritul.

sursa foto: reddit.com

În special, Saddam și-a concentrat atenția asupra zonelor rurale, în care trăia aproximativ două treimi din populația ţării.  De programele sociale ale lui Saddam au beneficiat atât de locuitorii din mediul rural, cât și de cei din marile oraşe. Într-un efort de a elimina analfabetismul, el a stabilit educația gratuită pentru tinerii irakieni. Guvernul lui Saddam a oferit, de asemenea, acces medical gratuită tuturor irakienilor și a oferit sprijin economic familiilor soldaților irakieni. Când a pus în practică reformele enunţate mai sus, Saddam era cel mai liberal lider din Orientul Mijlociu, deşi în finalul epocii sale s-a dovedit a fi doar un politician abil şi viclean.

Până la sfârșitul anilor 1970, Saddam s-a bucurat de o largă popularitate printre clasele muncitoare, iar partidul Baath a fost unificat în jurul comandantului său. Pe 22 iulie 1979, Ahmed Hassan al-Bak  a decis să demisioneze în funcția de președinte, deşi nu toţi irakienii venerau cultul personalităţii lui Saddam Hussein.

Saddam nu a condus după legile islamului

Adepții conservatori ai Islamului nu au fost de acord cu multe dintre inovațiile sale din societatea irakiană, pe care le considerau că se opuneau direct legii islamice. În acest context, Saddam Hussein a introdus o legislație care le-a oferit femeilor mai multe libertăți și a instalat un sistem juridic în stil occidental. Drept urmare, Irakul a devenit singura țară arabă care nu era condusă de legile islamului. Opoziția a venit din partea kurzilor care au ocupat regiunea de nord a țării. Kurzii sunt un popor nomad care se concentrează în zonele din Turcia, Iran și Irak. Ei sunt musulmani, dar nu arabi, și nu au fost de acord cu ideologia partiduluinBaath pentru un front arab unificat. Pentru a elimina rezistenţa din cadrul partidului, Saddam a organizat la câteva zile de la preluarea puterii, o adunare a liderilor din Baa’th și a citit cu voce tare numele spionilor din cadrul formaţiunii politice. Aceştia au fost arestaţi şi executaţi public.

sursa foto: The most 10

Deși a condus ţara într-un stil despotic, Saddam a fost preocupat și de câștigarea devotamentului poporului irakian. El s-a promovat drept erou al națiunii, care a fost dedicat să transforme radical Irakul în  liderul lumii arabe. Imaginile lui Saddam au fost plasate în pieţe şi-n locuri publice, în întreaga țară. Unele dintre acestea îl reprezentau pe Saddam Hussein ca un musulman dedicat purtând haine tradiționale; altele îl prezentau într-un costum de afaceri ccidental, purtând ochelari de soare și ținând o pușcă peste cap. Toate acestea reprezentări ale lui Saddam se înscriau în încercările acestuia de a-şi consolida rolul de preşedinte atotputernic.

În ciuda acestor încercări continue de consolidare a imaginii sale în societate, Saddam Hussein a devenit cunoscut pentru paranoia sa şi pentru faptul că a supraviețuit a cel puțin șapte încercări de asasinat eşuate. Drept urmare, el apărea rar în public. Conflictele cu Iranul și cu Kuwaiul au fost văzute de liderii Comunităţii internaţionale drept o încercare a liderului irakian de a controla Orientul Mijlociu.

sursa foto: Washington Monthly

Războiul cu Iranul, o manevră tactică a Irakului

În timpul celor opt ani de război cu Iranul, Saddam şi-a ruinat ţara şi a topit împrumuturile obţinute din SUA, URSS, Kuweit şi Franţa în aprovizionarea soldaţilor cu arme şi alimente. Se estimează că aproximativ 1,7 milioane de persoane au fost ucise în timpul conflictului iraniano-irakian. Într-o bătălie, pe 16 martie 1988, trupele irakiene au atacat orașul kurd Halabja, folosind gaze toxice. Aproape cinci mii de persoane au murit, majoritatea fiind femei și copii. Diverse rapoarte au susținut că armele chimice au fost folosite atât de Iran, cât și de Irak, însă aceste tactici au continuat să ridice temeri potrivit cărora Saddam Hussein era un dictator imprezibil în regiune. În 1989 războiul s-a încheiat nedecis pentru Saddam.

sursa foto: Kurdistan WordPress.com

Confruntat cu perspectiva reconstrucţiei țării sale, Saddam a încercat să preseze Kuweitul, pentru a anula împrumutul de 30 de miliarde de dolari pe care îl acordaseră  Irakului.  Când negocierile au eșuat, Saddam a invadat Kuweitul, la 2 august 1990. Atacul neprovocat a fost denunțat de guvernele din întreaga lume, în special de Statele Unite. După invazia Kuweitului, președintele George H. W. Bush sr. a rupt toate legăturile cu regimul lui Saddam Hussein. Drept consecinţă, atunci când liderul irakian a refuzat să părăsească Kuweitul, o forță combinată a trupelor SUA și ONU a intervenit în forţă. Luptele au durat doar șase săptămâni, iar  Saddam a fostnevoit să părăsească Kuweitul. În acest sens, George Bush a ordonat trupelor americane să protejeze frontierele Kuwaitului și, în martie 1991, a declarat următoarele: „Cu toții ne dăm seama că responsabilitatea noastră de a fi catalizatorul păcii în regiune nu se încheie odată cu acest război”.

Saddam şi armele de distrugere în masă

În efortul de a controla regimul lui Saddam, acordul de încetare a focului întocmit între Națiunile Unite și Irak  a cerut acestuia să distrugă toate armele sale chimice, nucleare și biologice. Acordul prevedea, de asemenea, că Saddam trebuia să lase cale liberă inspectorilor ONU ca să supravegheze implementarea acordului. Dacă Irakul nu ar respecta acordul, s-ar impune sancțiuni economice, ceea ce înseamnă că toate tranzacțiile cu țara vor fi întrerupte.

sursa foto: radiofides.com

Pe parcursul anilor 1990, liderul irakian a ascuns fabricarea armelor chimice de inspectori, iar sancțiunile au continuat. Șomajul a crescut, producția agricolă a scăzut, iar majoritatea populației a suferit de malnutriție severă și lipsă de medicamente. Sentimentul anti-Saddam a escaladat din nou, după atacurile teroriste de la 11 septembrie 2001. Deși atacurile nu au fost niciodată legate de Saddam Hussein,  George Bush jr. a insistat că teroriștii înarmați cu arme irakiene ar putea oricând să vizeze Statele Unite. În ianuarie 2002, președintele Statelor Unite a numit Irakul drept o parte a unei „axe a răului” și a susținut că țara „continuă să-și croiască ostilitatea față de America și să susțină teroarea”.

sursa foto: The Daily Beast

 

În schimb, Saddam a declarat că nu există arme, iar inspectorii ONU nu au găsit nimic.  În februarie 2003, într-o mișcare fără precedent, Saddam Hussein a apărut la televizor, acceptând să fie intervievat de corespondentul CBS, Dan Rather (1931-). Interviul a fost difuzat la nivel mondial, chiar și în Irak, ceea ce a însemnat că poporului irakian a avut prilejul să îşi vadă liderul izolat. Saddam a acuzat administrația Bush că a făcut parte dintr-o „bandă a răului” și a continuat să insiste că Irakul nu a ascuns armele și că nu avea nimic de-a face cu atacurile de la 11 septembrie 2001.

 „Vom muri aici în Irak”

El a explicat că nu va părăsi Irakul, iar poporul său va lupta pentru a-și proteja țara.  „Vom muri aici în Irak. Noi vom muri în această țară și ne vom menține onoarea”, declara Saddam Hussein.

În ciuda opoziției internaționale, trupele americane și britanice au luat cu asalt Irakul, pe 20 martie 2003. La începutul lunii aprilie, la doar trei săptămâni după invazie, regimul Saddam a fost răsturnat. Cu toate acestea, când a căzut Bagdadul, președintele irakian nu a fost găsit. În iulie 2003, cei doi fii și moștenitori ai lui, Uday și Qusay, au fost uciși de forțele americane. Se credea că probabil capturarea lui Saddam ar fi iminentă, dar liderul fugar al Irakului a rămas ascuns, în următoarele cinci luni.

În cele din urmă, pe 13 decembrie 2003, Saddam Hussein se afla la  nouă mile în afara orașului natal, Tikrit, ascunzându-se într-un buncăr subteran, cunoscut sub numele de „gaura de păianjen”. Amețit și murdar, cu o barbă îngroșată și păr mat, el s-a predat fără să se împotrivească. Potrivit comandantului forțelor americane, Lt. Gen. Ricardo Sanchez, citat pe CNN.com, „a fost un om obosit”.

La 1 iulie 2004, el s-a confruntat cu prima sa audiere în fața unui tribunal special din Irak. În timpul ședinței de douăzeci și șase de minute, a fost acuzat de mai multe infracțiuni, inclusiv de atacul din 1988 asupra satului kurd, Halabja, invazia din Kuwait din 1991 și uciderea liderilor politici și religioși în timpul celor treizeci de ani de dictatură. Pe parcursul acuzațiilor, Saddam a rămas sfidător, susținând că Tribunalul era o farsă. El a susținut, de asemenea, că era încă adevăratul lider al Irakului: „Eu sunt Saddam Hussein al-Majid, președintele Republicii Irak. Eu sunt în continuare președintele republicii”.

„Eu sunt Saddam Hussein al-Majid….”

În decembrie 2006, Saddam Hussein a fost executat prin spânzurare, în urma deciziei Tribunalului irakian pentru crimele comise în timpul celor 30 de ani de dictatură.

sursa foto: Unilad

 

Citeşte şi:

Povestea spionului israelian care l-a capturat pe nazistul Adolf Eichmann

 

 

 


Ne-ar plăcea să aflăm ce crezi despre cele de mai sus...

comments icon 0 comments
bookmark icon

Write a comment...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *