Moartea sănătății din România

-


Sănătate, că-i mai bună decât toate! – zice o veche vorbă românească, și într-adevăr, așa este. Căci degeaba se afirmă că totuși educația ar fi mai importantă – nu e: cui i-ar mai păsa de exemplu să aibă un copil învățat, dacă acesta ar fi mai mereu bolnav? Asta dacă ar ajunge copil și nu ar arde după naștere în vreo maternitate, precum cea de la Giulești. Sănătatea e deci pe primul loc, să ne întoarcem așadar la dânsa, cum ne-am obișnuit, cu vești din ce în ce mai proaste.

 

O femeie în vârstă de 70 de ani din Constanța a murit după ce a fost lăsată să aștepte 16 ore pe un scaun, pe holul secției de Urgențe de la Spitalul Județean. Să facem un calcul: China a construit un spital cu 1000 de paturi în trei zile (mă rog, i-au mai trebuit câteva zile să-l doteze, dar construcția sa fizică a durat trei zile). Evident, chinezii au muncit 24/24. De aici rezultă că în cele 16 ore cât i-au trebuit să moară bătrânei, Beijing-ul i-ar fi construit spitalului din Constanța un nou corp de clădire cu 250 de paturi!

Dar să nu uităm esențialul: ceea ce s-a întâmplat la Constanța vine într-o perioadă în care sănătatea a fost ținta permanentă a mass-mediei din România. Numai dacă facem revista presei de la începutul anului încoace, observăm câteva cazuri care în mod normal ar fi trebuit să pună personalul sanitar pe gânduri, în sensul că atitudinea lor față de pacienți trebuie să se schimbe urgent, cu atât mai mult cu cât salariile le-au fost crescute

Cu toate acestea, iată, o femeie de 70 de ani a așteptat în spital, pe un scaun, 16 ore, până a murit. Iar cazul cred că ne îndreptățește să nu mai vorbim aici despre nesimțirea personalului medical sau despre aplecare acestuia spre corupție. Este limpede astăzi – și sunt convins că vor apărea în viitorul apropiat și alte cazuri la fel de grave, care să ne convingă de acest lucru – că sistemul de sănătate al României nu mai poate fi salvat, indiferent de câte controale, scandaluri sau măriri de salarii am face.

Acest sistem este un monolit indestructibil, de nereformat, ce trăiește într-o realitate paralelă. Și mai ales, este un sistem deosebit de costisitor. Iar pentru asta propun să facem niște calcule.

Conform ultimelor modificări legislative care au intrat în vigoare la data de 1 ianuarie 2018, contribuția la sănătate reprezintă 10% din salariul brut, fiind datorată de angajat și plătită de angajator. Iar potrivit HG 935 din 13 ianuarie 2019, salariul minim brut pe economie a crescut de la 2080 de lei la 2230 de lei, de la 1 ianuarie 2020. Carevasăzică, cel mai prost plătit om din România plătește lunar 223 de lei pentru a avea parte, teoretic, de niște servicii de sănătate dacă nu ideale, cel puțin satisfăcătoare.

Să revenim la calcul: 223 lei înmulțit cu cele 12 luni ale anului fac 2676 de lei! O sumă frumușică de bani dată anual statului de către cel mai sărac contribuabil, iar acesta în schimb nu primește decât batjocură, umilințe, și nu foarte rar, chiar moartea. Deci repetăm: 2676 lei anual, statului. Păi de banii ăștia, un om se poate caza 26 de zile în extrasezon, într-o camera la un hotel de 3 stele la munte. Cu televizor, internet, aer condiționat, baie și wc în camera, cu cearceaf curat, pereți proaspăt zugrăviți, SINGUR ÎN CAMERĂ.

Găsim oare aceste condiții și în spitalele din România? Ce face statul cu banii milioanelor de oameni care cotizează lunar, cu atât mai mult cu cât majoritatea au salarii mai mari decât cele minime pe economie?

Spitale – nu avem. Medicamente – nu avem. Cardul de sănătate – mai degrabă nu funcționează. Medici care să fie medici, adică să empatizeze cu suferința pacientului – nu avem. Ce oferă statul român de purcoiul ăsta de bani pe care milioane de contribuabili i-l oferă anual?

Sistemul actual de sănătate nu mai trebuie re-re-reformat, ci pur și simplu desființat prin liberalizarea totală a pieței de sănătate din România! Oricine se poate uita la abonamentele de sănătate oferite de clinicile private și observa că acestea încep undeva la 60 de lei și deja oferă în acest preț câteva consultații pe lună și un set de analize, sfaturi medicale personalizate la telefon non-stop, discount-uri generoase la multe alte servicii, șamd.

Este evident că privații, mânați de concurență, vor ști mult mai bine decât statul ce să facă cu cei minim 267 de lei/luna. Desigur, vor trebui să rămână la stat anumite componente legate de sănătate care țin de siguranța națională, cum ar fi spitalele militare, institutele de virusologie, cercetări medicale, șamd. Tot astfel, statul ar trebui să gestioneze un fond pentru plata serviciilor medicale private pentru cetățenii care nu au capacitate să le plătească: copii, persoane care nu au venituri, etc.

Acestea sunt însă amănuntele ce doar însoțesc ideea principală: încetarea îmbolnăvirii românilor de un sistem corupt care le încalcă dreptul la sănătate!

Citeşte şi:

„Taxa Oxigen” o încurcă electoral pe Firea? Deaconescu: „Nu se va putea aplica în acest mandat”

 


Ne-ar plăcea să aflăm ce crezi despre cele de mai sus...

comments icon 0 comments
bookmark icon

Write a comment...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.