SCANDALUL AGRESIUNILOR SEXUALE DIN GERMANIA IA AMPLOARE

-


Şeful poliţiei din oraşul german Koln a rămas fără funcţie, după agresiunile în masă produse în noaptea de Revelion la Koln. Wolfgang Albers a fost suspendat temporar, iar Reuters scrie că oficialul este forțat să se pensioneze anticipat. Pe de altă parte, premierul Slovaciei cere un summit extraordinar pentru a examina situaţia. Între timp, au apărut plângeri similare făcute de femei şi în alte ţări.

Departamentul condus de Wolfgang Albers a fost cel mai criticat, după ce 170 de femei s-au plâns că au fost agresate în gara centrală din Koln, în noaptea dintre ani. Poliţia a anunţat abia astăzi că a identificat 31 de suspecţi din cei 1.000 şi că 18 dintre ei sunt refugiaţi. Subiectul a explodat în presa germană, după ce iniţial tot poliţia a anunţat, în prima zi a anului, că nu s-au înregistrat evenimente deosebite de Revelion. O anchetă internă a fost deschisă în cadrul inspectoratului, iar primele audieri sunt programate luni.

Între timp, incidente asemănătoare au fost semnalate şi în Elveţia, Austria şi Finlanda.

Premierul slovac, Robert Fico, a cerut vineri convocarea unui summit extraordinar al Uniunii Europene ca urmare a violenţelor de la Koln. „Ar trebui modificat calendarul pe care l-am aprobat recent, pentru că nu putem aștepta până la toamnă, în lumina evenimentelor care au avut loc” la Koln, a declarat Robert Fico într-o conferință de presă.

Printre cei reţinuţi după atacurile de la Koln se află un marocan de 16 ani şi un tunisian de 23. În telefoanele lor mobile, anchetatorii au găsit înregistrări video cu momentele în care molestau femei în gara centrală, dar şi traduceri din arabă în germană pentru fraze de ameninţare la adresa victimelor.

Poliţia din Koln a încasat cele mai multe critici după noaptea de haos de acum o săptămână. Reproşurile sunt nenumărate, de la faptul că a mobilizat prea puţine efective în noaptea de Revelion până la faptul că ar fi încercat să muşamalizeze incidentele. Sindicatul agenţilor se scuză şi spune că angajaţii nu pot fi consideraţi responsabili pentru multiplele infracţiuni comise la Koln.

„Nu au fost suficienţi poliţişti detaşaţi în şi în jurul gării pentru a face faţă acestor grupuri care evident erau gata să recurgă la violenţă. Dar nu putem să reproşăm nimic poliţiştilor, Această situaţie era imposibil de anticipat. (…) Primul comunicat de presă de după Anul Nou, emis a doua zi de dimineaţă şi în care se spunea că nu au fost raportate incidente, a fost clar o catastrofă”, a a spus Arnold Plickert, preşedintele sindicatului.

Jurnaliştii germani reproşează poliţiei şi faptul că s-a ferit să vorbească de la bun început de posibila implicare a refugiaţilor în atacurile organizate şi s-a ascuns în spatele unor formulări ambigue, lucru sesizat şi de către locuitorii din Koln.

„Încă aşteptăm să ni se spună adevărul. Sunt multe informaţii muşamalizate. Iar acesta este cel mai supărător aspect, că am fost induşi în eroare”, spune unul dintre ei.

„Poate ar fi trebuit să fim informaţi. Mă gândesc, totuşi, că nu au vrut să provoace panică. Din acest punct de vedere poate e mai bine să nu ştim chiar totul”, este de părere o femeie.

Autorităţile din Finlanda, Austria şi Elveţia anchetează la rândul lor reclamaţii făcute de femei cu privire la hărţuiri sexuale comise de bande de străini în noaptea de Revelion. Printre cei reţinuţi până acum sunt şi refugiaţi.


Ne-ar plăcea să aflăm ce crezi despre cele de mai sus...

bookmark icon