Se răcesc relațiile între Trump și Kim Jong Un?

-


Summit-ul dintre Donald Trump și Kim Jong Un a fost un insucces. Această realitate a fost cât se poate de cosmetizată, mai ales de către partea americană. Pentru că sublinerea acestui eșec ar da apă la moară democraților americani și puternicelor trusturi mass-media care îi sprijină, toți aceștia găsind în eveniment o nouă dovadă că Trump este un habarnist în politica internațioanală. Oare așa să fie?

Cert este faptul că alegerile prezidențiale din 2020 se aproprie, iar Trump nu va dori să prezinte alegătorului american eșecul celei mai mari intervenții ale sale pe scena lumii. Astfel, parafrazându-l pe Malraux, putem spune că anul 2020 va fi un an în care Kim Jong Un va fi sau nu va mai fi deloc. Iar ca să încheiem cu umor această frază, trebuie să conștietizăm și că, în acest moment, premiul Nobel pentru Pace cu care Trump s-a lăudat în avans mai are de așteptat.

Acestea fiind zise, să studiem puțin atitudinea avută la Summit de Kim Jong Un, care „nu a arătat disponibilitatea dorită privind denuclearizarea completă”, conform spuselor lui Trump. Acest fapt menține bănuiala că Kim Jong Un calcă pe urmele tatălui său și inițiază astfel de întâliniri „de pace” cu occidentalii doar pentru a-i mai stoarce de bani atunci când visteria Coreei rămâne goală.

Cel mai probabil, Trump, ridiculizând în sinea sa negocierile duse cu Coreea de către alții, a acceptat să se întâlnească cu Kim Jong Un tocmai pentru a-i demonstra cum negociază cu adevărat un afacerist american. Faptul că la a doua întâlnire, președintele SUA nu a lăsat să scape spre Coreea nici măcar un dolar, indică faptul că Trump joacă dur și îl pune pe Kim Jong Un să facă o alegre dificilă.

Asta pentru că aici nu este vorba doar de a alege între a respecta cererile americane sau a nu face acest lucru și a te întoarce înapoi cu portofelul gol. Nu. Trump nu își va risca următoarea campanie electorală pentru că Jong Un joacă teatru pentru niște bancnote verzi. Cel mai probabil, dacă până la sfârșitul acestui an nu se va ajunge la o înțelegere în care imaginea lui Trump să nu fie afectată, acesta va ataca Coreea de Nord indiferent de ce părere va avea despre asta China lui Xi Jinping. Și acest lucru nu trebuie să ne mire. Orice președinte american a avut războiul său și este posibil ca Războiul din Coreea (care din punct de vedere legal nu este unul încheiat) să se încheie în epoca Trump cu o victorie americană.

Ce se va întâmpla după aceea, cine va plăti uriașul preț al ajutoarelor umanitare de care are nevoie un popor ținut în cea mai cruntă dictatură de zeci de ani de zile, nu se știe. Cum nu se știe în ce fel va zdruncina Coreea reunită echilibrul de forțe din Orientul Îndepărtat. Însă pentru un politician în fugă spre un nou mandat de „cel mai puternic om al Planetei”, probabil că toate acestea rămân niște detalii. Nu trebuie să avem iluzii: la acest nivel, politica se face cu mult cinism.

Este de așteptat, deci, ca relațiile dintre Kim și Trump să se înrăutățească. Liderul de la Phenian a investit enorm în tehnologia nucleară – sunt cel puțin 25-30 de ani de când nord-coreenii nu au ce mânca pentru ca Phenianul să aibă armament nuclear și mai ales vectori cu care să transporte acest tip de muniție. Este greu de crezut că Jong Un îşi va distruge în totalitate capacităţile sale nucleare. Fără aceste arme nucleare, regimul său dictatorial ar deveni vulnerabil pe plan internațional.

Își imaginează cineva că ar fi existat atat de multe state care să se exprime atât de lejer în aceste zile la adresa regimului lui Maduro dacă Venezuela ar fi posedat armament nuclear? Kim se află prin urmare într-o dilemă: fără armele sale nucleare devine un nimeni. Dacă nu renunță însă la ele, este posibil ca într-un viitor apropiat, un bombardier invizibil american să îl transforme într-un nimeni la propriu. Iar această dilemă a lui Kim va îngheța întreaga peninsulă a Coreei tot anul 2019.

Desigur, o eventuală soluție a acestei afaceri ar fi primirea de către Kim a unor garanții din partea marilor puteri că regimul său va fi menținut, însă acest lucru este dificil, având în vedere că statele ce ar putea oferi aceste garanții au interese diferite în privința viitorului Coreei de Nord. În plus, cine ar putea uita „lecția” Ucrainei din 2014, când aceasta a pierdut Crimeea, deși în momentul când a lichidat – cum i se ceruse – stocul de muniție nucleară rămas de la URSS, i se asiguraseră prin Memorandumul de la Budapesta (1994), garanții internaționale în privința integrității sale teritoriale. Aceste garanții erau oferite atunci de SUA, Marea Britanie și… Rusia!

Citește și:

Summitul SUA-Coreea de Nord s-a încheiat. Trump: „Nu va mai face teste nucleare. Am încredere în cuvântul său”


Ne-ar plăcea să aflăm ce crezi despre cele de mai sus...

comments icon 0 comments
bookmark icon

Write a comment...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.