Sebastian Ghiță momea alegătorii cu tigăi de pe piața neagră

-


Sebastian Ghiță a fost miercuri, la DNA, pentru a fi audiat pentru noi fapte de corupție. Mogulul a fost informat că nu are voie să părăsească Ploieștiul și nici să ia legătura cu premierul Victor Ponta. Procurorii DNA îl acuză de faptul că a corupt alegătorii la alegerile parlamentare din 2012 pentru a fi ales deputat, prin distribuirea de tigăi cumpărate de pe piața neagră, dar și pe cei din Republica Moldova la alegerile prezidențiale din anul 2014, în scopul obținerii de voturi pentru candidatul Victor Ponta.

Potrivit documentelor de la dosar, Sebastian Ghiță a folosit o parte din sumele de bani obținute ilicit prin trafic de influență sau devenite ilicite prin transferuri bancare efectuate pentru disimularea naturii provenienței lor și păstrate în conturile controlate de deputat, „pentru atingerea unor scopuri personale sau de grup, economice sau politice”.

„Astfel, în concret, în campania electorală pentru alegerile parlamentare din anul 2012, când inculpatul Ghiță Sebastian Aurelian a candidat și a câștigat un post în Camera Deputaților, o parte din banii ‘economisiți’ în modalitatea arătată, în cuantum de 279.000 lei, au fost extrași și folosiți pentru achiziționarea de pe piața neagră de așa-zise materiale electorale (de exemplu tigăi), ce au fost utilizate pentru a determina un număr important de persoane să îl voteze”, spun procurorii DNA.

Pentru justificarea aparentă a cheltuielilor, au fost întocmite documente fictive prin intermediul societăților controlate de Sebastian Ghiță, una din aceste societăți fiind SC Media Fantasy Solution SRL București.

„În același registru infracțional, Ghiță Sebastian Aurelian a conceput, inițiat și coordonat o activitate de corupere a alegătorilor din Republica Moldova, la alegerile prezidențiale din anul 2014, în scopul obținerii de voturi pentru candidatul Ponta Victor Viorel. Suma remisă de inculpat pentru influențarea opțiunilor electorale a fost în cuantum de 350.000 euro”, mai arată DNA.

Sebastian Ghiță este acuzat că, în perioada 2000 — 2015, a obținut importante sume de bani în mod nelegal — prin traficarea influenței — sau aparent legal din fonduri publice, pe care le-a introdus într-un circuit financiar care nu are la bază operațiuni reale.

„Banii au fost spălați printr-o multitudine de operațiuni financiar — bancare fără justificare economică, iar, ulterior, o parte din aceștia au fost folosiți în scopuri ilicite, respectiv pentru coruperea alegătorilor la alegerile parlamentare din anul 2012 și prezidențiale din anul 2014. Tranzacțiile financiare au avut ca scop și rezultat inclusiv sustragerea de la plata către stat a unor sume de bani însemnate ca valoare, reprezentând impozit pe profit și TVA”, mai arată procurorii.

În acest caz, cuantumul total al sumelor provenite din fonduri publice supuse procesului de spălare se ridică la valoarea de 129.343.768 lei, iar prejudiciul cauzat statului prin sustragerea de la plata impozitului pe profit și taxei pe valoare adăugată a fost stabilit la o valoare minimă de 37.720.325 lei.

În acest dosar, în care este anchetat și cumnatul premierului, Iulian Herțanu, Sebastian Ghiță este acuzat și de trafic de influență, complicitate la schimbarea, fără respectarea prevederilor legale, a destinației fondurilor europene, spălare de bani, în formă continuată, evaziune fiscală, în formă continuată, coruperea alegătorilor și efectuarea de operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția, în formă continuată.


Ne-ar plăcea să aflăm ce crezi despre cele de mai sus...

bookmark icon