Serena devine o ameninţare serioasă pentru Simona

-


Tenismena americană Serena Williams traversează o perioadă foarte bună a carierei la US Open, unde s-a calificat în semifinale, după ce a învins-o în două seturi, cu scorul de 6-4, 6-3 pe cehoaica Karolina Pliskova. Sportiva americană se îndreaptă cu paşi mari spre câştigarea celui de-al douăzeci şi patrulea trofeu de Mare Slam al carierei şi ar putea în scurt timp să ameninţe supremaţia Simonei de la vârful clasamentului WTA.

 

După ce a lipsit anul trecut de pe arena de la Flushing Meadows, pentru că a devenit mămică, Serena Williams se află acum la doar două victorii de egalarea recordului absolut de titluri de Mare Şlem, deţinut de Margaret Court.

În penultimul act de la US Open,  sportiva americană o va înfrunta pe letona Anastasija Sevastova (locul 18, WTA), care a reuşit să o învingă în sferturi pe americanca Sloane Stephens (locul 3, WTA), deţinătoarea titlului de la US Open, în două seturi, cu scorul de: 6-2, 6-3.

Serena a început rău meciul cu Pliskova, finalistă în 2016 la Flushing Meadows, cu multe greşeli neforţate, dar, după ce a salvat două mingi de break, la 1-3, americanca a început să joace tot mai bine, iar locul erorilor a fost luat de lovituri direct câştigătoare. Pentru Serena, la 2-4 în primul set, a început o serie de opt ghemuri consecutive, care i-a adus câştigarea primului set cu 6-4 şi desprinderea la 4-0 în actul secund.

În schimb, Pliskova a avut o tresărire de orgoliu, reducând diferenţa la 4-2, a ratat trei mingi de break pentru 4-3, şi a pierdut în cele din urmă după o oră şi 30 de minute.

De la revenirea sa în circuitul profesionist, în martie, la 6 luni după ce a născut, Serena a cunoscut suişuri (finală la Wimbledon) şi coborâşuri (cea mai drastică înfrângere a carierei, 1-6, 0-6 contra britanicei Johanna Konta, în august, la San Jose).

După eliminarea Karolinei Pliskova, la US Open nu se mai află nicio jucătoare din Top 10 WTA în competiţie.

Citeşte şi:

Cahill a făcut lumină asupra colaborării cu Simona

 

 


Ne-ar plăcea să aflăm ce crezi despre cele de mai sus...

comments icon 0 comments
bookmark icon

Write a comment...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.