Sfârșitul UE. Cum am ajuns aici?

-


Sâmbăta trecută, la Palatul Zarzuela, în fața regelui Felipe al VI-lea, Pedro Sanchez – 46 de ani, lider al partidului socialist PSOE – a depus jurământul de prim-ministru al Spaniei.

Un eveniment, pe care nimeni nu și l-ar fi închipuit acum mai bine de o lună, vine astfel să încheie o săptămâna uluitoare pentru spanioli, una în care veteranul Mariano Rajoy, 63 de ani, este dat jos din funcția de prim-ministru pe care o deținea de peste șapte ani, printr-o simplă moțiune.

O veste foarte tristă și pentru UE: Mariano Rajoy era un intim al Bruxelles-ului, dar mai ales al Angelei Merkel.

,,Problema spaniolă’’ vine însă în același timp cu ,,problema italiană’’ în care formațiunile populiste și eurosceptice Mişcarea 5 Stele şi Liga Nordului, marile câștigătoare ale alegerilor din Italia din această primăvară, au reușit în sfârșit să formeze un guvern de coaliție care să fie și acceptat de președintele Italiei, Sergio Mattarella. „Au fost întrunite toate condiţiile pentru un Guvern M5S-Liga”, au anunțat la sfârșitul săptămânii trecute atât liderul M5S, Luigi Di Maio – 31 de ani, cât și liderul Ligii Nordului, Matteo Salvini – 45 de ani. Acesta din urmă va fi de altfel și ministrul de interne în noul guvern, oferind italienilor ceea ce le-a și promis în campania electorală: „Italia şi Sicilia nu pot fi tabăra de refugiaţi a Europei […]Timpul bun pentru clandestini a trecut: Pregătiţi-vă să împachetaţi”.

Cele două mari probleme ale UE reprezintă însă doar o parte dintr-un lung șir de catastrofe care au zdruncinat din temelii unitatea acestei organizații: criza economică a deceniului trecut ce nu a făcut nimic altceva decât să arate diferențele majore dintre statele din nordul și sudul Europei, ieșirea Marii Britanii din UE și, cel mai recent, coalizarea statelor din estul Europei în jurul țărilor grupului de la Vișegrad, lucru care s-ar putea să fie într-un viitor mediu și lovitura de grație dată Uniunii Europene.

Referitor la acest ultim aspect, având în vedere că România, după Polonia, este statul cu suprafața și populația cea mai numeroasă ce se va alătura – spunem noi într-un viitor apropiat – grupului de la Vișegrad, este posibil ca noi să avem, atunci când va fi cazul, un cuvânt hotărâtor în temperarea anumitor acțiuni ale UE sau, de ce nu, chiar în destrămarea/transformarea acestei organizații.

Profilul nostru istoric de stat care a reușit să supraviețuiască în fața a numeroase mari puteri, ba chiar să se întoarcă împotriva lor brusc, atunci când s-a putut, indică nu doar o predispoziție românească pentru ceea ce am putea numi – de ce nu? – diplomație asimetrică, ci și o experiență ce ar putea fi ușor de integrat într-o viitoare alianță de state din estul Europei. Rămâne de văzut și cât de bine se va descurca  România peste 30-40 de ani din postura de lider regional în acest colț de Europă.

Revenind la destrămarea Uniunii Europene, trebuie conștientizat că acest lucru nu este efectul unei crize economice sau politice. Ci a uneia axiologice. O criză de valori. Am ajuns în fața unei Europe pe care traiul în huzur a plictisit-o. I s-a urat cu binele.

Am ajuns în fața unei Europe în care îți poți bate joc de orice: de Iisus, de evrei, de protestanți, ba de catolici, dar să te ferescă Dumnezeu să te atingi de islam. Iar această chestiune a compasiunii față de musulmani merge până într-acolo încât multe voci susțin teoria filosofului Pascal Bruckner care afirmă că ,, stânga europeană și-a pierdut toată ideologia și și-a pierdut sprijinul în rândul clasei muncitoare, a lumii a treia, care deja nu mai țin de stânga. Prin urmare, ultimul subiect revoluționar care-i mai rămâne stângii este islamul.’’ Și nu în ultimul rând, am adauga noi un lucru și mai prozaic: stânga europeană a eșuat inclusiv prin a le convinge pe femei că trebuie să nască și în secolul XXI – o altă cauza a ,,necesarului’’ de imigranți musulmani în Europa.

Aroganța ar mai fi o cauză ce va duce la pieirea UE. După un punct, te saturi ca tot omul de cineva care îți tot spune ce trebuie să faci pe un ton superior. Afirmațiile arogante de săptămâna trecută ale lui Jean-Claude Juncker, conform cărora italienii trebuie să muncească mai mult și să fie mai puțin corupți, jignesc atât logica, dar și istoria. Logica o jignesc pentru că este clar că în Italia se muncea la fel de mult și avea aceeași corupție și când a fost primită cu brațele deschise în UE. Iar istoria este jignită pentru că strămoșii lui Juncker au fost gășiți prin boscheți, îmbrăcăți în piei de mistreț, de către marea civilizație a Imperiului Roman, a cărei urmașă de drept este Roma hulită de astăzi.

Una peste alta, se pare că treptat-treptat mai toți ne dovedim incapabili de a fi egali cu minunatul și mărețul Berlin. Suntem ori prea leneși prentru el, ori prea corupți, ori prea proști, și câte și mai câte jigniri nu ar putea găsi un neam care a pornit două războaie mondiale. Până atunci însă, dacă ședem strâmb și judecăm drept, concluzia e una: dacă nu ai productivitatea Germaniei, dar ai vrut moneda ei, ai fost fie prost, fie visător, fie sinucigaș, fie omul Berlinului.

CITEȘTE ȘI:

Sistemul de asigurări nu a fost niciodată darnic cu stomatologia. Interviu cu dr. Florin Lăzărescu

 


Ne-ar plăcea să aflăm ce crezi despre cele de mai sus...

comments icon 0 comments
bookmark icon

Write a comment...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.