Și când o dispera Dragnea…

-


Se împute treaba în jurul lui Dragnea. Apar dosare, apar dovezi, se aud voci. Liderul PSD simte că va pierde tot preșul de sub picioare, așa că-și profețește plecarea din fruntea partidului, să creadă vulgul c-a fost mazilit de proverbiala lume rea.

Noi ne hlizim la derapajele România TV/Antena 3 și râdem internautic la paranoia revărsată, dar realitatea-i tristă: cu puțin efort PSD-ul chiar ar putea aduna 1 milion de oameni într-un protest. Renunță la porția de caviar într-un weekend și copleșesc opoziția cu o armată de floricici dansatoare.

Am impresia că trăim vremuri de „instabilitate luxoasă”. Euro se duce-n cer, dar până înțelege plebea efectul e prea târziu. UE trage semnale de alarmă, dar urechile pline de promisiuni n-aud nimic. MCV, OLAF, astea-s limbi străine. Prea puțini vorbesc, prea puțini cunosc, prea puțini înțeleg.

Discuția trebuie purtată la nivelul solului. Opoziția, oricare e ea, trebuie să explice totul în context de „pâine”, „brânză” și „alcool”. Ce sare din schema asta înseamnă electorat pierdut, ba chiar înrăit.

Și spuneam că-i bine. Încă-i bine.

N-a scos Dragnea artileria grea, așa cum vedem că se întâmplă cu succes în alte state europene. Aștept cu înfrigurare momentul în care Dragnea va înfiera, fără menajamente, etnii, minorități religioase sau sexuale. Trebuie să vină și ziua în care, împins de la spate de putin curent rece, Dragnea va spune că „țiganii/evreii/musulmanii/ungurii-s de vină”.

O să auzim că nația e-n pericol.

Așa se întâmplă când îl pui pe Dragnea pază la oi.

Mai puteți citi și:

Revoltător. 7 tineri au violat o minoră și au fost lăsați în libertate


Ne-ar plăcea să aflăm ce crezi despre cele de mai sus...

comments icon 0 comments
bookmark icon

Write a comment...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *