Simona Halep, Doctor Honoris Causa al unei prestigioase universităţi din România

-


Liderul clasamentului mondial al WTA, Simona Halep, va primi titlul „Doctor Honoris Causa Beneficiorum Publicorum” din partea Universităţii de Vest din Timişoara, după performanţele de excepţie din acest an, culminând cu triumful de la Roland Garros.

Universitatea de Vest din Timișoara a decis să-i acorde titlul de „Doctor Honoris Causa Beneficiorum Publicorum” Simonei Halep, într-o ceremonie care va avea loc pe 23 noiembrie. Oficialii Universității timişorene suțin că prin intermediul acestui titlu academic sunt recunoscute meritele și contribuțiile la creșterea prestigiului României.

„Era normal ca Simona Halep să se alăture comunității restrânse de personalități cărora universitatea noastră le-a acordat titlul de Doctor Honoris Causa. Recunoașterea valorilor României este un demers continuu al universității noastre, unul care trebuie să fie cu atât mai vizibil în anul Centenarului. Performanța ei este de necontestat. La fel de important de remarcat și cinstit este și drumul ei până la nivelul de numărul 1 mondial. Este un exemplu pentru tinerii României și cel mai bun ambasador al țării noastre în lume. Asta, repet, nu doar prin performanța în sine, ci și prin perseverența și lupta sa continuă pentru a deveni cel mai bun. Acordarea titlului va însemna și deschiderea unor importante posibilități de colaborare în domeniul sportului universitar”

De asemenea, sportiva noastră va primi astăzi (luni) din partea Universităţii „Ovidius” Constanţa, titlul de „Ambasador” al instituţiei de învăţământ superior.

Titlul de „Ambasador” se acordă în urma unei nominalizări, unor personalităţi remarcabile care au ajutat la promovarea imaginii instituţiei de învăţământ şi care au obţinut rezultate remarcabile într-un domeniu de activitate, fie el ştiinţific, cultural sau sportiv.

Simona Halep a reuşit să câştige primul său trofeu de Mare Slam în această vară la Roland Garros.

Citeşte şi:

Revoluţie în astronomie! S-a descoperit cea mai veche stea din Univers

 

 


Ne-ar plăcea să aflăm ce crezi despre cele de mai sus...

comments icon 0 comments
bookmark icon

Write a comment...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.