Simona Halep, după două victorii la Rogers Cup: „Am simţit că trebuie să stau concentrată la fiecare minge”

-


Simona Halep a declarat că a avut parte de o zi grea la Rogers Cup, în care a fost nevoită să joace două meciuri, cu Anastasia Pavlicenkova şi cu Venus Williams, însă o poate considera frumoasă, pentru că a câştigat ambele partide.

„Cred că nu a fost ziua ei cea mai bună, dar am simţit că trebuie să stau concentrată la fiecare minge, nu conta scorul, a trebuit să fiu concentrată la fiecare punct. Cred că am jucat bine şi cred că pentru amândouă a fost o zi grea. O să dorm, dorm, dorm. Nu a fost o zi uşoară, dar a fost frumoasă cu două victorii. Este extraordinar să fiu din nou în sferturi aici şi vreau să vă mulţumesc tuturor că aţi venit. De fecare dată când joc, tribunele sunt pline. Mă bucur de timpul petrecut pe acest teren frumos, abia aştept să joc mâine şi să fac un meci bun”, a declarat Halep, la interviul de pe teren, după meicul cu Williams.

Simona Halep, locul I WTA, s-a calificat în sferturile de finală ale Rogers Cup, după ce a învins-o, vineri cu scorul de 6-2, 6-2, pe americanca Venus Williams, locul 14 WTA şi cap de serie numărul 13.

Cu cinci ore înainte, Simona Halep a trecut, în optimi, cu scorul de 7-6 (9), 4-6, 7-5, de rusoaica Anastasia Pavliucenkova, locul 28 WTA, după un meci de trei ore şi şapte minute.

În sferturile Rogers Cup, Simona Halep va juca cu jucătoarea franceză Caroline Garcia, locul 6 WTA. Halep conduce cu 4-1 în întâlnirile directe cu Garcia.

Anul trecut, Halep a jucat în semifinale la Rogers Cup, când competiţia s-a disputat la Toronto. Ea a câştigat ediţia din 2016 a acestui turneu, tot la Montreal.montreal


Ne-ar plăcea să aflăm ce crezi despre cele de mai sus...

comments icon 0 comments
bookmark icon

Write a comment...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.