Simona Halep, despre solicitarea lui Ilie Năstase: „Eu joc permanent pentru România la toate turneele”

-


Fostul lider mondial al clasamentului WTA, Simona Halep a decolat vineri spre Dubai unde săptămâna viitoare va începe turneul din capitala Emiratelor. De pe Aeroportul Otopeni, sportiva noastră a lămurit situaţia din spatele declaraţiei făcute de Ilie Năstase şi a precizat următoarele: „eu joc cu România pe spate tot timpul, România este lângă mine tot timpul”.

„Cele mai frumoase amintiri din Golf sunt legate de când am câştigat turneul de la Dubai şi cel de la Doha. Sunt două turnee care îmi plac şi sper să fac rezultate bune şi de data asta. Ca de fiecare dată plec cu gânduri bune, gânduri pozitive. M-am pregătit foarte bine, sunt încrezătoare, vedem ce va fi. A fost foarte bine să mă pregătesc acolo înaintea începerii sezonului pentru că mi-a prins bine în Australia. Sper ca şi acum să îmi meargă bine la Dubai pentru că îmi plac condiţiile de acolo. Nu ştiu cum va fi să primesc indicaţii din lojă de la Darren. Şi pentru mine va fi interesant. De la juniori nu s-a mai întâmplat acest lucru. Nu ştiu dacă e bine sau rău, o să vedem acolo. Aveam un cod al semnelor şi îl respectăm în continuare”, a declarat Simona Halep.

Potrivit acesteia, şi-a reaşezat dinamica jocului în tot acest răstimp pe care l-a petrecut în ţară după Australian Open 2020.

„Nu pot să zic că e greu sau uşor fără preparator fizic. Am făcut singură pregătirea fizică în perioada aceasta. Am avut nevoie de un pic de timp să îmi reaşez exerciţiile şi vom vedea ce urmează. Am fost acasă în ultimul timp, m-am bucurat de aceste zile şi m-am resetat ca să zic aşa”, a adăugat sportiva noastră.

Referitor la declaraţia lui Ilie Năstase conform căreia ea nu ar mai trebui să reprezinte România ci Federaţia Română de Tenis la turneele internaţionale până când asociaţia nu va primi finanţare de la Ministerul Tineretului şi Sportului, Halep a afirmat: „Eu joc cu România pe spate tot timpul, România este lângă mine tot timpul şi atunci când consider că sunt aptă 100% joc în echipa de Fed Cup a României. Deci eu joc permanent pentru România la toate turneele. Am spus de multe ori că o medalie la Jocurile Olimpice reprezintă obiectivul meu în anul 2020. Nu contează ce fel de medalie, dar sper să fie o medalie”.

În momentul de faţă, sportiva noastră este singura tenismenă care este calificată la Jocurile Olimpice de la Tokyo din această vară unde şi-a fixat drept obiectiv: medalia de aur. De asemenea, sportiva noastră va juca săptămâna viitoare la turneul de la Dubai unde va fi cap de serie numărul 1 şi este marea favorită ca să repete performanţa din 2015, când a câştigat fără probleme turneul.

Karolina Pliskova şi Elina Svitolina sunt tenismenele care îi pot crea surprize neplăcute Simonei la Dubai. La acest turneu, vor mai fi prezente şi alte sportive din Top 10 WTA, precum Sofia Kenin, proaspăta câştigătoare de la Australian Open sau Belinda Bencic.

Avantajul sportivei noastre este conferit de pregătirea făcută în iarnă la Dubai alături de Darren Cahill, precum şi de adaptabilitatea sa la suprafaţa de joc. La Australian Open 2020 s-a văzut un joc mai echilibrat şi mai dinamic al sportivei noastre, care este favorita caselor de pariuri la câştigarea turneului de Grand Slam de la Roland Garros din vară.

Turneul WTA de la Dubai, dotat cu premii totale în valoare de 2.529.740 de dolari, este programat în perioada 17-22 februarie. În 2019, trofeul turneului de la Dubai a fost câştigat de Belinda Bencic, iar Simona a triumfat în ediţia din 2015.

Citeşte şi:

O fostă mare campioană olimpică, despre Simona Halep: „Nu are nevoie de presiune pentru a câştiga”

 


Ne-ar plăcea să aflăm ce crezi despre cele de mai sus...

comments icon 0 comments
bookmark icon

Write a comment...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.