Simona Halep, în top şi pe reţelele sociale

-


Fostul lider mondial al WTA, Simona Halep (locul 2, WTA) se bucură de popularitate şi pe reţelele sociale unde ocupă poziţia a treia într-un top al jucătoarelor din circuit cu cei mai mulţi urmăritori.

Astfel, pe Instagram, Serena Williams conduce autoritar, cu peste 12 milioane de fani, de șase ori mai mulți decât ocupanta poziției secunde, Eugenie Bouchard. Sportiva din Canada ocupă doar locul 332 în clasamentul mondial de simplu, dar postările sale de pe rețelele de socializare se bucură de un succes enorm, scrie digisport.ro.

Cu aproape 600.000 de urmăritori mai puțin decât Eugenie Bouchard, Simona Halep ocupă poziţia a treia, la mică distanță de Venus Williams. În schimb, nipona Naomi Osaka, locul cinci în clasament, este ultima jucătoare de tenis care a adunat peste 1.000.000 de urmăritori pe Instagram. Aceasta este urmată în ierarhia popularității pe rețelele de socializare de Garbine Muguruza, Bianca Andreescu, Coco Gauff, Angelique Kerber și Elina Svitolina.

În momentul de faţă, sportiva noastră se află la Bucureşti unde va începe antrenamentele împreună cu antrenorului secund, Artemon Apostu-Efremov şi vor fi supervizaţi printr-un sistem video performant din Australia de către Darren Cahill.

„Simona abia a început să joace…”

”Cred că este o șansă să se reia circuitul în august sau septembrie, toată lumea lucrează pentru asta. Trebuie să ne gândim că vorbim despre sport, iar sportul aduce bucurie oamenilor. Ceea ce facem noi acolo, pe aplicație, nu se poate numi antrenat. E mai mult o discuție între prieteni. La voi în România nu a fost permis accesul pe teren până de curând. Simona abia a început să joace. E important să facă asta. Această perioadă este diferită pentru jucătorii de tenis. De fiecare dată știi cât va dura până la următorul turneu. Acum nu e cazul. Te poți pregăti pentru 2-3 săptămâni să ajungi în forma maximă la un numit turneu. Să spunem la Open-ul Italiei, la Roma. Acum însă nu e cazul”, a declarat Darren Cahill, pentru Digi Sport.

De asemenea, acesta a mai spus că în această perioadă sportivii au ocazia să își îmbunătățească aspectele mai slabe din jocul lor, lucru pe care-l va face Simona Halep, împreună cu Artemon Apostu-Efremov.

„Cei care nu profită de această ocazie, s-ar putea să nu se mai întâlnească pe viitor cu alta. Cred că Simona și Arti vor începe încet acest proces. I-am trimis un sistem video pe care îl va instala în colțul terenului. Mă voi putea loga și îi voi urmări antrenamentele. Din păcate, deocamdată sistemul nu a ajuns la ea, însă odată ce se va întâmpla asta, voi fi cu ochii pe ea!”, a adăugat Darren Cahill.

Circuitul profesionist WTA și ATP a fost suspendat până pe 13 iulie, fapt care a determinat şi anularea turneului de Mare Şlem de la Wimbledon. Sportiva noastră este considerată cea mai bună jucătoare din lume pe zgură şi va porni cu prima şansă la Roland Garros 2020 -ediția din toamnă.

TOP 10 WTA al tenismenelor cu cei mai mulți urmăritori pe Instagram:

1. Serena Williams – 12.300.000 de urmăritori;

2. Eugenie Bouchard – 2.100.000 de urmăritori;

3. Simona Halep – 1.500.000 de urmăritori;

4. Venus Williams – 1.200.000 de urmăritori;

5. Naomi Osaka – 1.100.000 de urmăritori;

6. Garbine Muguruza – 775.000 de urmăritori;

7. Bianca Andreescu – 679.000 de urmăritori;

8. Coco Gauff – 676.000 de urmăritori;

9. Angelique Kerber – 657.000 de urmăritori;

10. Elina Svitolina – 625.000 de urmăritori.

Citeşte şi:

Cahill a lăudat-o din nou pe Simona. „Este o domniță, dar are o inimă uriașă și voință incredibilă”


Ne-ar plăcea să aflăm ce crezi despre cele de mai sus...

comments icon 0 comments
bookmark icon

Write a comment...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.