Simona, „super motivată” ca să câştige turneul WTA de la Roma

-


Fostul lider mondial al WTA, Simona Halep (locul 2, WTA) este în mare formă la Roma acolo s-a regăsit după 7 luni de absenţă din cauza pandemiei de COVID-19 cu antrenorul său, australianul Darren Cahill. De asemenea, sorţii au fost favorabili cu sportiva noastră întrucât va debuta direct în turul al doilea împotriva italiencei Jasmine Paolini (locul 99, WTA). Cu Cahill în lojă şi cu statutul de cap de serie numărul 1  Simona este „super motivată” ca să câştige şi acest trofeu, după cel de la Praga.

Sportiva noastră se simte foarte bine la Roma şi a declarat pentru presa internaţională că nu regretă absolut deloc că nu a participat la US Open, considerând că a luat o decizie corectă, în contextul în care pandemia de coronavirus încă i se pare ameninţătoare.

Astfel, ediţia din acest an a turneului de Grand Slam de la US Open a fost câştigată de nipona Naomi Osaka, care a învins-o dramatic pe bielorusa Viktoria Azarenka.

”Cred că decizia luată (absenţa de la US Open) a fost una corectă pentru protejarea sănătăţii mele şi pentru a mă simţi liniştită. Sunt încă un pic speriată faţă de situaţia la nivel global dar aici, la Roma, mă simt în siguranţă”, a declarat Simona Halep, potrivit Agerpres.

De asemenea, Simona Halep și Monica Niculescu vor juca astăzi, de la 13:30, în primul tur al probei de dublu feminin de la WTA Roma, împotriva ucrainencelor Elina Svitolina și Dayana Yastremska .

„Am vrut să joc și dublu. Moni (n.r. Monica Niculescu) m-a întrebat și m-am bucurat mult că putem să jucăm împreună. Îmi face plăcere să joc alături de ea. Sper să facem un meci bun și să îl câștigăm”, a declarat campioana noastră, la postul digisport.ro.

Câştigarea turneului WTA de la Praga i-a întârit şi mai mult cota pentru câştigarea turneului de Grand Slam de la Roland Garros unde este principala favorită, cu o cotă de 5,50. În schimb, principala rivală, Serena Williams, e cotată cu 10,00, iar următoarele pe listă sunt Garbine Muguruza și Bianca Andreescu, cu cote de 12,00.

În august, Simona Halep a fost desemnată cea mai bună jucătoare a lunii august în circuitul feminin, în urma unei anchete realizate pe site-ul WTA. De asemenea, la Roma, pe tabloul principal o vom mai avea pe Irina Begu (locul 77, WTA) care va juca marţi, în primul tur, cu Elisabetta Cocciaretto (locul 128, WTA), beneficiară a unui wild card.

Citeşte şi:

Simona, încă un gest de mare campioană. „Felicitări, Patricia!”


Ne-ar plăcea să aflăm ce crezi despre cele de mai sus...

comments icon 0 comments
bookmark icon

Write a comment...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.