Sistemul medical continuă să facă victime și în rândul cadrelor medicale

-


În ultimul timp, s-au înmulțit cazurile de medici, iar mai nou și de asistenți medicali, care cad victime sistemului de sănătate subfinanțat și nereformat de zeci de ani. Carmen Vătafu este o asistentă medicală de la Spitalul din Zimnicea care a ajuns pe patul de spital din cauza surmenajului, fiind internată după o tură de noapte cu diagnosticul de accident vascular cerebral la Institutul de Neurologie și Boli Neurovasculare din București.

 

Carmen Vătafu a intrat în comă la doar 43 de ani în timpul serviciului, pe fondul epuizării. Potrivit unor surse din spital, pe Secția de Interne, doar ea și o infirmieră aveau în grijă circa 50 de bolnavi, informează cronicadeteleorman.ro.

Marinela Tănase, o asistentă de pe o ambulanță din județul Teleorman, a postat pe pagina de Facebook un mesaj emoționant după ce colega ei a fost spitalizată, în care pune pe tapet câteva dintre probleme din sistem care necesită o rezolvare urgentă.

Privim cum se fac nedreptăți și cum suntem neînțeleși și solicitați maxim în timpul gărzilor, pentru că suntem puțini, pentru că cei care-ar trebui să ne înțeleagă nu ne iau în seamă, privim și tăcem. Până când și cu ce preț? Și-uite așa asistăm neputincioși cum o colegă de-a noastră, din spital, intră în comă în timpul turei de noapte. Până când mai băgăm capul sub nisip? Și pentru ce? De câte ori am scris câte ceva am primit aprobare doar din partea câtorva oameni, prea puțini pentru a reuși să facem lumină, prea puțini curajoși și demni. Să tăceam în continuare pe principiul: << dacă eu n-am pățit nimic, nu mă interesează>>. Mi-e lehamite! Fetele din spital se luptă cu câte 40 de bolnavi pe tură, nu mai vorbesc de UPU județean, noi ne zbatem cu câteva ambulanțe vechi și terminate și facem ture după ture să fie bine. Se știe prea bine cu ce probleme se confruntă sistemul și totuși muncim, muncim până la epuizare. De ce?

Unde sunt banii? Banii pacienților pentru medicație, banii noștri înjumătățiți de impozite către stat, bani pentru care-ar trebui să se cumpere mașini, să se facă angajări, să se cumpere medicamente. Iertați-mă, sunt incoerentă, probabil, sunt după o tură de noapte, încheiată cu o veste urâtă.

P.S. nu-mi cereți numele fetei, nu asta contează, în situații de-astea toți avem același nume sau ar trebui să învățăm din asta” , a scris Marinela Tănase pe pagina de Facebook.

După moartea Cosanei Claiciu, cardiolog la Spitalul Clinic Județean Arad, care și-a pierdut viața în timpul unei gărzi, la numai 44 de ani, medicul Livia Davidescu, de la Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova (SCJU), a postat pe Facebook o listă cu doctori care au murit în timpul gărzilor sau la puțin timp după, în ultimii 15 ani. I-au ieșit 43, cu mențiunea că „lista e cu siguranță incompletă, vă rog să adăugați toți colegii medici decedați la muncă, respectiv în gărzi”.

„Știați câți medici au murit în gărzi sau în timpul serviciului, subit? La vârste cuprinse între 34 și 70 de ani? Cu mențiunea că singurul medic de 70 de ani din statistică era pediatru si făcea gărzi pentru că nu avea cine? Lista cu colegii medici decedați în gărzi sau în timpul serviciului, toți cu morți subite – credeți că toți au avut probleme de sănătate? Și, dacă au avut probleme, cum de făceau gărzi sau cum de erau în activitate? Chiar nu are nimeni nici o vină? (…) Aș dori că să nu privim aceste nume doar din perspectivă statistică, niște numere înșiruite pe hârtie. Au fost colegii și prietenii noștri, fiecare cu povestea sa, fiecare poveste în parte mi-a atins inima, la propriu”, scria pe Facebook medicul craiovean.

Lista este însă mult mai lungă, iar medicii și asistenții au nevoie, pe lângă salariile majorate, și de o infrastructură sănătoasă, precum și de condiții decente de muncă.

 


Ne-ar plăcea să aflăm ce crezi despre cele de mai sus...

comments icon 0 comments
bookmark icon

Write a comment...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.