Șoferul care a ucis cinci oameni în Brăila era drogat

-


Șoferul care a intrat luni dimineață în plin cu mașina într-un grup de persoane ce se aflau într-o stație de autobuz din municipiul Brăila, a consumat droguri, potrivit directorului Spitalului Județean de Urgență, dr. Mihail Iugulescu. Cinci oameni au murit și alți doi au fost răniți, în urma acestui accident.

„A fost testat pentru alcoolemie și pentru droguri și a ieșit pozitiv la testarea pentru droguri. Noi în zona Brăila-Galați facem doar alcoolemie la noi în laborator, astfel încât probele pentru droguri vor fi trimise la București, la Institutul de Medicină Legală pentru toxicologie. La analizele care se fac cu bateria de teste UPU, testul pentru droguri a ieșit pozitiv pentru sânge și urină. Noi avem aici bandeletele care arată că testele sunt pozitive”, a declarat dr. Iugulescu.

Testul calitativ efectuat la spitalul brăilean a ieşit pozitiv pe următoarele grupe de substanţe: amfetamină, canabis şi benzodiazepină, a declarat pentru cotidianul „Libertatea”, Mihail Iugulescu, directorul Spitalului Judeţean de Urgenţă Brăila.

El a spus că respectivul șofer, în vârstă de 27 de ani, s-a prezentat, în cursul anului trecut, la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean, cu o criză de epilepsie, dar a ținut să precizeze că nu cunoaște dacă acesta este luat în evidențe ca epileptic sau dacă ia vreun tratament în acest sens.

Citește și: TRAGEDIE RUTIERĂ LA BRĂILA. Cinci persoane au murit după ce o maşină a intrat în plin într-o staţie de autobuz

„Persoana în cauză avut în cursul anului trecut o prezentare la noi, la Unitatea de Primiri Urgențe, cu o criză de epilepsie. Asta înseamnă că, probabil, ia tratament. Eu am încercat să discut cu el imediat după accident, dar era șocat. Nu am reușit să obțin de la el amănunte că ar fi făcut sau nu o criză de epilepsie. Nu cunoștea circumstanțele accidentului, dar faptul că el e un pacient care are așa ceva în antecedente, ridică și supoziția asta, dacă nu cumva la volan s-a produs o criză de epilepsie și a pierdut controlul în urma acestui fapt. Nu avem informații că s-ar afla în baza de data a medicului de familie cu epilepsie”, a completat dr. Iugulescu.

În ceea ce privește șoferul care a produs accidentul, purtătorul de cuvânt al IPJ Brăila, inspector principal Jenel Șogor, a declarat pentru Agerpres că „nu există la dosar o adresă oficială care să demonstreze că ar fi diagnosticat cu epilepsie”.

„În cauză a fost întocmit dosar penal pentru comiterea a două infracțiuni vătămare corporală din culpă și ucidere din culpă. Dosarul se află sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila”, a declarat inspector principal Jenel Șogor.


Ne-ar plăcea să aflăm ce crezi despre cele de mai sus...

bookmark icon