Soros a taxat dur regimul lui Xi Jinping la Davos. ”Dușmanul cel mai periculos al democrației”

-


Miliardarul filantrop George Soros susține că președintele Chinei Xi Jinping este „duşmanul cel mai periculos” al societăţilor libere şi democratice, scrie AFP.

„China nu este singurul regim autoritar din lume, dar fără îndoială este cel mai bogat, cel mai puternic şi cel mai dezvoltat în domeniul inteligenţei artificiale”, a declarat George Soros, în cursul dineului pe care îl organizează anual în cadrul Forumului Economic Mondial (WEF), potrivit Agerpres.

În opinia acestuia, Xi Jinping ”este cel mai periculos duşman al celor care cred în societăţile libere”.

„Anul trecut, mai credeam că China ar trebui integrată mai mult în instituţiile guvernării mondiale, dar comportamentul lui Xi m-a făcut între timp să-mi schimb părerea”, a adăugat George Soros.

Acesta a mai lansat un apel Statelor Unite „să acţioneze cu fermitate” împotriva grupurilor tehnologice chineze Huawei şi ZTE. Anul trecut, George Soros a avut ca ţintă a criticilor giganţii internetului, ca Facebook, despre care joi a spus că „s-au vândut pentru a obţine profituri maxime”.

Citește și:

Teroare la CFR. Calvarul prin care trece zilnic un feroviar

 

 


Ne-ar plăcea să aflăm ce crezi despre cele de mai sus...

comments icon 0 comments
bookmark icon

Write a comment...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.