Schimbare istorică în Educaţia din România. Marian Staş: „Focalizarea dominantă pe competiția unul contra celuilalt, cea mai otrăvitoare valenţă de nonvaloare pe care şcoala o educă în momentul de faţă”

-


După 30 de ani de experimente politicianiste cu iz reformist în şcoala românească, Ministerul Educaţiei a mai făcut un pas  pe calea reformei prin decizia ca rezultatele la examenele naționale să fie publicate cu anonimizarea numelui și prenumelui candidatului. Această decizie respectă Regulamentul general privind protecția datelor, iar elevii vor putea vedea rezultatele cu ajutorul unui cod. În acest context, consultantul în Educaţie şi preşedinte al Clubului Liderilor Mileniului Trei, Marian Staş, a declarat, pentru Jurnaliştii.ro, că decizia Ministerului Educaţiei de anonimiza numele şi prenumele elevilor este un act de curaj care va produce schimbări fundamentale în cultura organizaţională a şcolii şi totodată în valorile societăţii româneşti.

 

sursa foto: Agorapress

„Este un act de mare curaj şi de asumare a unei transformări importante în mentalul colectiv, în ceea ce înseamnă cultura organizaţională a şcolii, precum şi-n valorile şi prejudecăţile societăţii acesteia. Este o schimbare structurală întrucât societatea noastră este croită de zeci de ani pe competiţia eu versus celălalt, ceea ce înseamnă că media mea trebuie să fie mai mare în raport cu a celuilalt, portofoliul meu trebuie să fie mai bogat decât al celuilalt, etc. Toate universităţile respectabile din lume au această politică de a nu face publice ierarhiile cu nume şi prenume pentru că nu sunt relevante întrucât fiecare dintre noi venim din medii diferite, avem istorii diferite. De asemenea, fiecare avem trasee de dezvoltare profesională diferite, iar a compara media ta cu a mea este în contra naturii dezvoltării fiecăruia după propriile nevoi şi aspiraţii”, a declarat, pentru Jurnaliştii.ro, consultantul în Educaţie, Marian Staş.

Potrivit acestuia, publicare numelor şi ierarhiilor ţine de un comportament de tip competitiv, iar competitivitatea este un comportament de tip defensiv agresiv.

„Există şi un suport psihometric solid, foarte bine ilustrat într-unul dintre instrumentele psihometrice cele bine reprezentate din lume la ora actuală, şi anume seria de instrumente care folosesc modelul circumplex, unde sunt descrise două tipuri de comportamente specifice naturii umane. Într-un model asemănător unui ceas cu 12 ore, comportamentele constructive (albastre) reprezintă 33% din natura noastră umană, iar 66% sunt defensive, tendinţa noastră fiind de a opune rezistenţă la schimbare. Cele defensive sunt de două categorii, şi le împart la jumătate, cele opt sunt patru cu patru. Cele defensive pasiv şi agresiv. Această publicare a numelor şi ierarhiilor ţine de un comportament de tip competitiv, iar competitivitatea este marcată prin culoarea roşie, fiind un comportament de tip defensiv agresiv. Este un complex de inferioritate sau superioritate atunci când notele sunt publicate. Iar partea de agresivitate se referă la un comportament care exprimă focalizarea  dominantă pe competiția unul contra celuilalt, şi nu mai contează dacă ştiu sau nu carte. Este din punctul meu de vedere cea mai otrăvitoare valenţă de non-valoare, pe care şcoală o educă în momentul de faţă, şi anume această ierarhizare: premiile 1, 2 şi 3 atunci când le fac publice. De ce? Sădeşte o rivalitate de tip mioritic: are oi mai multe…., este mai ortoman, etc. Aceasta este esenţa problemei. Sensul Educaţiei este următorul: nu  Ionescu este mai bun decât Popescu astăzi, ci Ionescu trebuie să fie mai bun astăzi decât Ionescu mâine, întrucât avem istorii şi familii diferite, chiar dacă suntem colegi de clasă”, a adăugat Marian Staş.

Acesta a mai spus că ierarhizarea notelor în ordine descrescătoare cu nume şi prenume este una dintre valenţele cele mai „otrăvitoare” din şcoala românească întrucât deturnează atenţia elevilor de la o pregătire solidă exclusiv către medie.

„Ierarhizarea notelor cu nume şi prenume este în opinia mea una dintre valenţele cele mai otrăvitoare ale scolii, şi deturnează atenţia şi nevoia de la pregătirea solidă a elevilor la medii. Această o chestiune păcătoasă a părinţilor care pun presiune pe şcoală întrucât pentru ei nu mai contează nimic altceva decât nota. Important este pentru aceştia ca nota sau media respectivă să fie cât mai mare”, a adăugat Marian Staş.

MEC va publica rezultatele elevilor obţinute în urma susţinerii examenelor naţionale cu anonimizarea numelui şi a prenumelui

Ministerul Educaţiei şi Cercetării va publica rezultatele elevilor obţinute în urma susţinerii examenelor naţionale cu anonimizarea numelui şi a prenumelui, fiind prima dată de la intrarea în vigoare a Regulamentului general privind protecţia datelor când notele/ rezultatele candidaţilor vor fi afişate astfel.

„În conformitate cu prevederile art. 5 şi ale art. 6 din Regulamentul UE 2016/679 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor – RGPD), precum şi cu solicitarea Autorităţii Naţionale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, MEC va publica rezultatele elevilor obţinute în urma susţinerii examenelor naţionale cu anonimizarea numelui şi a prenumelui. Este prima dată de la intrarea în vigoare a RGPD când notele/ rezultatele candidaţilor vor fi afişate astfel”, arată Ministerul Educaţiei.

În acest sens, comisiile din unităţile de învăţământ/ centrele de examen tipăresc din aplicaţia informatică EvNat un raport care va conţine: şcoala de provenienţă a candidatului, judeţul, numele şi prenumele candidatului, CNP şi codul unic aferent candidatului (ex: JJ0000000 (JJ – indicativul judeţului)).

Potrivit oficialilor de la Educaţie, raportul este distribuit fiecărui candidat, în cursul zilei de miercuri, în momentul predării lucrării scrise, iar pe baza codului unic din raport fiecare candidat îşi va putea vedea rezultatele obţinute la examene.

„Listele afişate în centrele de examen şi pe site-ul evaluare.edu.ro vor conţine următoarele informaţii: codul unic al candidatului, şcoala de provenienţă, rezultatele probelor examenului şi media. Comisiile din unităţile de învăţământ/ centrele de examen vor informa candidaţii, în cursul acestei zile, că rezultatele vor fi afişate cu anonimizarea numelui şi a prenumelui”, arată MEC.

Miercuri s-a desfăşurat proba la Matematică, iar joi peste 10.000 de absolvenţi ai clasei a VIII-a sunt aşteptaţi la proba de limba şi literatura maternă. Primele rezultate vor fi comunicate pe 22 iunie, până la ora 14,00, în centrele de examen şi pe evaluare.edu.ro.

Contestaţiile pot fi depuse în zilele de 22 iunie (în intervalul orar 16,00 – 19,00) şi 23 iunie (în intervalul orar 8,00 – 12,00). Rezultatele finale se vor fi afişa pe 27 iunie.

Citeşte şi:

Evaluarea Naţională 2020. Subiectele la Matematică primite de elevi pentru rezolvare


Ne-ar plăcea să aflăm ce crezi despre cele de mai sus...

comments icon 0 comments
bookmark icon

Write a comment...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.