Steaua face transferul verii! CFR confirmă negocierile: „Cred că pleacă!” Cine îl urmează pe Muniru

-


Steaua e pe punctul de a-şi rezolva problemele din atac, campioana fiind în negocieri pentru francezul Gregory Tade (FOTO), de la CFR Cluj. Dezvăluirea a fost făcută de Dumitru Dragomir, în direct la ProSport LIVE, iar preşedintele CFR-ului, Iuliu Mureşan, a confirmat tratativele.

Mureşan se declară convins că golgheterul ultimului sezon al Ligii 1 o va părăsi pe CFR în această vară, de atacant fiind interesate mai multe formaţii, printre care şi Steaua. „Am vorbit cu Vali Argăseală”, spune Mureşan, care anunţă că CFR vrea să obţină pe vârful francez o suma mai mare decât pe Sulley Muniru, transferat de asemenea la Steaua în această vară.

„Pregătirea merge foarte bine, antrenamentele sunt intense. Am avut două partide amicale pe care le-am câştigat chiar lejer, datorită vaorii scăzute a adversarilor.

Urmează un meci cu Chiasso şi apoi cu Lugano, ambele din prima ligă elveţiană.

Este vorba de o sumă de bani. Dacă Steaua o plăteşte, el pleacă. Dacă nu, rămâne. Tade este mai scump decât Muniru, normal. În general atacanţii sunt mai scumpi decât ceilalţi jucători, iar el este şi golgheterul campionatului. Nu, suma nu sare de un milion de euro.


Ne-ar plăcea să aflăm ce crezi despre cele de mai sus...

bookmark icon