Stelian Tănăse: „Dragnea acţionează cu mentalitatea unui miliţian”

-


Politologul Stelian Tănase este de părere că preşedintele PSD, Liviu Dragnea nu este capabil de dialog întrucât este un „dictator care vrea să controleze totul” şi „acţionează cu mentalitatea unui miliţian”. Pentru a doua oară într-un an, PSD şi-a dărâmat propriul Guvern.

„Văd multe comentarii pe Facebook şi lumea vrea dialog. Este momentul dialogului. Dragnea nu e capabil de dialog. E un dictator care vrea să controleze totul şi acţionează cu mentalitatea unui miliţian. PSD ar trebui să renunţe la putere. Asta ar trebui să facă. Din şase luni în şase luni îşi schimbă premierul. Cum Grindeanu îşi vedea de guvernul lui, i s-a dat la cap. Cum Tudose îşi vedea de treaba lui la Guvern, Dragnea i-a dat la cap”, a declarat Stelian Tănase.

Potrivit acestuia, PSD nu mai poate guverna în contextul în care liderii acestei formaţiunii au votat în şedinţa CEX retragerea sprijinului politic lui Mihai Tudose.

„Nu îmi cereţi să vă spun un nume de premier de la PSD pentru că ar trebui să renunţe la guvernare. Să facă un Guvern cu Rus, Dâncu, Geoană, cu psd-işti mai credibili decât Carmen Dan, cel mai slab ministru care a fost la Interne”, a adăugat Stelian Tănase.

El a mai spus că liderii social-democraţilor trebuie să îşi asume greşelile din primul an al guvernării  şi să îşi reconfigureze partidul întrucât există riscul să piardă lamentabil în viitoarele alegeri.

„Ei nu mai pot să stea la putere. Liderii PSD să îşi recunoască eşecul şi să îşi reconfigureze partidul. Vor pierde în alegeri pentru că toţi care nu au ieşit la vot vor vota contra. Va fi o mare coaliţie împotriva PSD a celor nemulţumiţi de guvernarea acestora. Să îşi asume greşelile din primul an de guvernare”, a conchis Stelian Tănase.

Liderii PSD s-au reunit, marţi, într-un nou Comitet Exectiv pentru a decide cine va conduce viitorul Guvern, deşi iniţial s-a stabilit ca interimatul să fie asigurat de vicepremierul Paul Stănescu, se pare că preşedintele Klaus Iohannis s-ar opune.

Mai puteţi citi şi: Iohannis nu-l vrea premier interimar pe Stănescu

 

 


Ne-ar plăcea să aflăm ce crezi despre cele de mai sus...

comments icon 0 comments
bookmark icon

Write a comment...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.