UPDATE Strategia Națională de Apărare a Țării a fost votată la limită

-


UPDATE Strategia Națională de Apărare a fost votată la limită. Strategia trebuia votată cu 278 de voturi, adică jumătate plus unu din numărul total al senatorilor și deputaților. Înainte de vot, Valeriu Zgonea a făcut un apel la liderii de grup să își cheme colegii la vot. Astfel, doar patru voturi au fost în plus față de numărul minim necesar. Cei mai mulți absenți au fost din tabăra Puterii.

UPDATE Premierul interimar, Gabriel Oprea, a declarat că ședința de astăzi a plenului reprezintă un moment deosebit de important pentru ceea ce înseamnă prezentul și viitorul României. „Guvernul susține adoptarea Strategiei Naționale de Apărare a Țării. Acest document strategic a fost prezentat în ședința CSAT, a fost supus analizei specialiștilor, a făcut obiectul consultărilor cu liderii partidelor. Atunci când vorbim despre siguranța românilor nu poate exista un interes superior de partid. Am toată convingerea că astazi vom adopta această strategie. (…) Am fost printre primii care au salutat decizia preşedintelui Klaus Iohannis. Astăzi, voi vota cu toată convingerea pentru adoptarea Strategiei Naţionale de Apărare a Ţării”.

UPDATE Valeriu Zgonea, președintele Camerei Deputaților, a declarat la începutul ședinței că nu este nevoie de avizul Comisiilor de specialitate. Gabriel Oprea, premierul interimar, va susține în fața Parlamentului punctul de vedere al guvermului.

UPDATE Comisia de politică externă de la Senat nu a avut cvorum astăzi pentru a da un aviz pe Strategia Națională de Apărare a Țării. Prin urmare, votul de astăzi din plenul reunit, cel mai probabil, va fi amânat. Însă o decizie în acest sens o va lua plenul reunit. „Comisiile de politică externă au fost sesizate prea târziu. La Camera Deputaților a existat cvorum în cadrul Comisiei de politică externă“, a declarat deputatul Vlad Nistor, vicepreședintele Comisiei de Politică externă.


Senatorii și deputații se întâlnesc marți în plenul reunit, începând cu ora 13.00, pentru a vota Strategia Națională de Apărare a Țării, prezentată ieri în fața Parlamentului de președintele Klaus Iohannis. Noua Strategie Naţională de Apărare a Ţării pentru perioada 2015-2019 este intitulată „O Românie puternică în Europa şi în lume” şi este structurată pe patru capitole. Iohannis a declarat că aceasta nu este şi nu trebuie să fie un act de voinţă din partea unei persoane sau a unei instituţii, ci este ”o declaraţie pe care România o face”.

Klaus Iohannis  a spus, în discursul susţinut în faţa parlamentarilor, că una dintre principalele sale promisiuni a fost că va prezenta Parlamentului în primele şase luni de la preluarea mandatului Strategia Naţională de Apărare a Ţării.

”A fost şi un angajament personal, am ţinut să avem gata la timp această strategie pentru a respecta legea, pentru a onora o promisiune şi a oferi cât mai repede României o viziune în domeniul securităţii naţionale şi am dorit ca acest lucru să nu se întâmple oricum, şi prin dialog şi consens, şi de aceea am consultat reprezentanţii societăţii civile, pe cei ai mediului academic şi ai partidelor politice”, a afirmat preşedintele.

 El a spus că toate acestea sunt ”o dovadă de normalitate”, iar ”România va regăsi treptat acea normalitate care pleaca de la lucrurile simple”.
Tăriceanu, marele absent
De la discursul preşedintelui a lipsit preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, care anunţa, de altfel, că va propune grupurilor parlamentare ale formaţiunii sale (ALDE) să voteze împotriva textului actual al Strategiei naţionale de apărare. Tăriceanu afirma că, după ce a citit cu atenţie documentul, a constatat existenţa unor formulări şi direcţii de acţiune care contravin flagrant prevederilor constituţionale în materie.


Ne-ar plăcea să aflăm ce crezi despre cele de mai sus...

bookmark icon