Studiu: S-a descoperit o legătură între cancer și suplimentele de calciu

-


Suplimentele de calciu pot dubla riscul de a muri de cancer, arată un nou studiu. Acesta se bazează pe analiza dosarelor medicale ale 27.000 de adulți la care s-a constatat că există legături între dozele mari de calciu ingerate și apariția cancerului.

În schimb, nu a fost găsită nici o legătură între creșterea consumului de alimente care conțin calciu și această maladie.

Într-un articol publicat în Analele de Medicină Internă, oamenii de știință au subliniat că pacienții cu cancer și-ar fi putut pune viața în pericol prin luarea de doze de supliment de calciu mai mari de 1.000 de miligrame pe zi.

Studiul a constatat că, după mai mult de 12 ani de urmărire a bolnavilor de cancer, au existat aproximativ 24 de decese chiar la cei care luaseră calciu.

Circa 5 milioane de persoane din Marea Britanie iau suplimente de calciu și vitamina D pentru a preveni osteoporoza.

Conducătorul studiului, dr. Fang Fang Zhang, de la Universitatea Tufts: „Este important să întelegeți rolul nutrientului și sursa acestuia asupra sănătății dar mai ales că efectul ar putea să nu fie benefic. Rezultatele noastre susțin ideea că, în timp ce utilizarea suplimentului contribuie la un nivel crescut al acestui nutrient, există beneficii când acesta este luat și din alimente. Acest studiu confirmă, de asemenea, importanța identificării sursei de nutrienți în evaluarea rezultatelor mortalității”.

Oamenii de stiință au mai arătat că consumul adecvat de vitamina A și K, precum și magneziu și zinc au redus riscul de deces.

Dar această constatare se aplică numai nutrienților din alimente, nu și celor din suplimente.

Nivelurile ridicate de calciu din suplimente au fost asociate cu un risc mai mare de deces la bolnavii de cancer.

În plus, au fost obținute și dovezi că un consum inutil de suplimente de vitamina D de către persoanele care nu au astfel de deficiențe ar putea crește riscul de deces din orice cauză.

Citește și: Cât de benefic poate fi postul negru în bătălia cu cancerul?


Ne-ar plăcea să aflăm ce crezi despre cele de mai sus...

comments icon 0 comments
bookmark icon

Write a comment...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.