Studiu surprinzător. Ce efect are participarea unui stat la Eurovision asupra populației sale

-


Participarea unui stat la concursul Eurovision este asociată cu o creștere a satisfacției de viață a populației sale, arată un nou studiu.

Cercetarea, realizată de oamenii de știință de la Imperial College din Londra, a arătat ca oamenii au avut cu până la 4% mai multe șanse să fie multumiți de viata lor pentru fiecare creștere de zece locuri în tabelul final de la Eurovision – de exemplu, dacă țara lor încheia competiția pe locul al doilea, față de locul al 12-lea.

Studiul demonstrează, de asemenea, că a nu avea succes în concurs determină o mai mare satisfacție de viață decât a nu participa deloc.

Cercetătorii, care s-au declarat surprinși de rezultat, spun că studiul lor se leagă acum de studiile anterioare care arătau că succesul unei țări la evenimente mari, precum diverse competiții sportive, poate stimula bunăstarea și chiar îmbunătăți sănătatea populației.

Dr. Filippos Filippidis, autorul principal al cercetării, a mărturisit că aceast studiu s-a născut dintr-o conversație în glumă în cadrul departamentului în care lucra. ”Activitatea noastră presupune investigarea efectului politicilor publice, al factorilor de mediu și al condițiilor economice asupra modului de viață și sănătății oamenilor. Departamentul nostru lucrează cu oameni din mai multe țări și în timpul concursului Eurovision vorbeam despre puterea competiției de a influența bunăstarea populației”, a povestit acesta.

Cercetătorii au analizat date de la peste 160.000 de persoane din 33 de țări europene. Toți completaseră un chestionar care făcea parte din studiul Eurobarometru al Comisiei Europene. Printre altele, sondajul îi întreabă pe oameni cât de mulțumiți sunt de viața lor.

Echipa, care a analizat datele colectate în perioada concursului Eurovision (mai și iunie) între 2009 și 2015, a constatat că oamenii au raportat că sunt mult mai mulțumiți de viața lor dacă țara lor a avut succes la această competiție în acel an.

Cercetătorii au calculat apoi că o creștere de 10 locuri pe tabela finală a câștigătorilor a fost asociată cu o șansă mai mare cu 4% a repondenților de a fi mulțumiți de viață. Cu toate acestea, câștigarea competiției nu a fost asociată cu o creștere suplimentară a satisfacției.

Totodată, echipa a descoperit că participarea la competiție, dar încheierea ei pe un loc de la coada clasamentului a fost asociată cu o șansă de satisfacție cu 13% mai mare decât în cazul populației unui stat care nu a participat la Eurovision.

Citește și: 

Piața locurilor de muncă, din ce în ce mai severă! Ce calitate trebuie să ai pentru a avea succes

Cele mai bune trucuri pentru a respecta cu ușurință deadline-urile

De ce devenim somnoroși în fiecare zi la prânz și cum putem rezolva această problemă

Urmărește Jurnaliștii.ro și pe Facebook pentru a fi la curent cu cele mai noi și mai importante știri ale zilei!


Ne-ar plăcea să aflăm ce crezi despre cele de mai sus...

comments icon 0 comments
bookmark icon

Write a comment...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *