Studiu: unde să ne refugiem de încălzirea globală. Singurele țări din lume care nu vor fi grav afectate

-


Pe baza unei cercetări efectuate de Universitatea din Notre Dame, un grup de experți au realizat o clasificare a statelor care ar fi cel mai puternice, respectiv cel mai puțin afectate de schimbările climatice.

Locul ideal în care să ne refugiem dacă un asemenea scenariu s=ar adeveri ar fi într-o țară cu climă caldă, dar nu prea caldă, fără uragane și situată în apropierea unui râu sau a unui ocean, dar suficient de departe de ele pentru a nu fi amenințată de indundații, de creșterea nivelului mării.

Bineînțeles, aceste criterii nu lasă loc de prea multe opțiuni.

Cercetarea a analizat 181 de țări și se bazează pe factori cum ar fi asistența medicală, aprovizionarea cu alimente și stabilitatea guvernului și le clasifică în funcție de capacitatea lor de a face față provocărilor pe care le ridică o planetă aflată în continuă încălzire.

Norvegia s-a clasat pe primul loc, în timp ce o serie de alte țări nordice (și Noua Zeelandă) i-au urmat pe podium.

Per ansamblu, potrivit hărții, statele cu cel mai scăzut risc de a fi afectate de schimbările climatice sunt Canada, SUA, Europa de Vest – până la granița cu Ungaria și cu Italia -, Australia și Japonia.

De cealaltă parte, țările care ar putea fi, conform datelor, cel mai puternic afectate de modificările climatice sunt cele mai multe din Africa – printre ele, Angola, Republica Democrată Congo, Sudan, Etiopia -, dar și Haiti.

Citește și: 

Mânânci des cartofi prăjiți? Iată la ce riscuri te expui

Urmărește Jurnaliștii.ro și pe Facebook pentru a fi la curent cu cele mai noi și mai importante știri ale zilei!


Ne-ar plăcea să aflăm ce crezi despre cele de mai sus...

comments icon 0 comments
bookmark icon

Write a comment...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.