Directorul filialei Tik Tok SUA i-a răspuns lui Trump: ”Nu intenţionăm să plecăm”

-


Şefa sucursalei americane a TikTok, Vanessa Pappas, a declarat că platforma intenţionează să rămână în SUA, după ce preşedintele Donald Trump a anunţat că nu exclude varianta interzicerii acestei populare reţele de socializare, informează AFP, citată de Agerpres.

„Am primit valul vostru de sprijin şi vrem să vă mulţumim. Nu intenţionăm să plecăm. Vreau să mulţumesc milioanelor de americani care folosesc zilnic TikTok, aducând creativitate şi bucurie vieţii noastre de zi cu zi”, a declarat Vanessa Pappas.

Potrivit acesteia, compania este „mândră” de cei 1.500 de angajaţi americani şi de cele „10.000 de locuri de muncă suplimentare pe care le va crea în această ţară în următorii trei ani”.

”Suntem aici pentru a rămâne. Continuaţi să vă faceţi auzită vocea aici şi haideţi să susţinem în continuare TikTok!”, a spus Vanessa Pappas.

Platforma ”americană, care aparţine grupului chinez ByteDance, este suspectată de Washington că transmite autorităţilor chineze datele utilizatorilor, acuzaţie pe care compania a respins-o mereu în mod ferm.

Recent, ByteDance s-a oferit să vândă sucursala americană a TikTok, conform încurajărilor SUA, potrivit informaţiilor apărute în ziarul New York Times.

Mai multe instituţii de presă americane dau asigurări că Microsoft se află în prezent în negocieri avansate pentru a o cumpăra. După săptămâni de zvonuri şi presiuni, Casa Albă a indicat vineri că preşedintele urmează să semneze un ordin prin care să oblige ByteDance să renunţe la platforma americană în numele protejării securităţii naţionale.

„Deşi nu comentăm speculaţiile, suntem încrezători în succesul pe termen lung al Tiktok”, a indicat grupul.

Platforma de divertisment, care găzduieşte în mare parte scurte videoclipuri muzicale, are aproape un miliard de utilizatori peste tot în lume, iar popularitatea sa a crescut şi mai mult pe fondul lunilor de pandemie şi distanţare socială.

„Trebuie să fim vigilenţi cu privire la riscul ca date private şi sensibile să fie transferate către guverne abuzive, inclusiv către al nostru”, a declarat Jennifer Granick din partea influentei organizaţii pentru drepturi civile ACLU.

Citește și:

 Africa de Sud a depășit pragul de jumătate de milion de infectări cu COVID-19


Ne-ar plăcea să aflăm ce crezi despre cele de mai sus...

comments icon 0 comments
bookmark icon

Write a comment...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.