Super meci în finala de la US Open! Naomi Osaka a câștigat primul Grand Slam din carieră

-


Tenismena niponă, Naomi Osaka a câștigat duminică dimineață primul Grand Slam din carieră la US Open, după ce a învins-o pe Serena Williams, în două seturi, cu scorul de: 2-6, 4-6.

 

Naomi a făcut un prim set excepțional, plecând ca din pușcă și jucând impecabil, fără emoții și excelent din punct de vedere tactic. A profitat și de problemele la serviciu ale Serenei, care a servit mult timp sub 50 la sută.

În setul secund, Serena a încercat să reintre în meci și a condus cu 3-1. Dar o serie de incidente au deturnat complet finala de la cursul de până atunci.

Întâi, Serena a fost penalizată cu un warning, după ce Patrick Mouratoglou i-a făcut ceea ce a părut un semn de coaching. Sportiva americană  a respins decizia, spunând că ar prefera să piardă, în loc să trișeze. Însă decizia se acordă indiferent dacă jucătoarea vede sau nu semnul de coaching, astfel că decizia e justificată.

Mai târziu, Serena a distrus o rachetă când a pierdut break-ul obținut, pentru care a primit un al doilea warning, soldat cu punct pierdut. Când a realizat, la reluarea meciului, că i s-a luat un punct, Serena a avut o reacție nervoasă la adresa arbitrului Carlos Ramos. Ceva mai târziu, această reacție nervoasă i-a adus un al treilea code violation, pentru verbal abse, și un game penalty.

Serena Williams a reacționat nervos și a avut o cădere, dar discuția cu supervizorii care a urmat nu a mai schimbat nimic. A servit la 3-5, a redus din diferență cu  un game alb, dar Naomi Osaka, cea care și-a păstrat perfect cumpătul în toată această nebunie, a închis perfect meciul și a câștigat titlul!

Naomi Osaka a câştigat turneul de la US Open, învingând-o pentru a doua oară în 2018 pe Serena Williams, 6-2, 6-4. Japoneza în vârstă de 20 de ani a produs tenis de cea mai înaltă calitate, dominând-o pe sportiva cu cele mai multe titluri de Mare Şlem în Era Open (23) în primul set. Pentru prima prima dată în Era Open, tenisul feminin are opt campioane diferite de-a lungul a două sezoane consecutive.

Citește și:

Cadanțu, în semifinalele turneului ITF de la Zagreb

 

 


Ne-ar plăcea să aflăm ce crezi despre cele de mai sus...

comments icon 0 comments
bookmark icon

Write a comment...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.