SURSE. CCR a respins OUG privind organizarea alegerilor anticipate

-


Curtea Constituțională a respins joi ordonanța de urgență privind alegerile anticipate, potrivit unor surse constituţionale, citate de portalul G4Media.ro. De asemenea, OUG scurta termenele legale, astfel încât anticipatele să poată fi organizate până la finalul lunii iunie.

 

Decizia CCR va avea un impact major în ecuația anticipatelor, cu doar câteva ore înainte de votul pentru Guvernul Cîțu, care ar fi trebuit să fie o propunere de sacrificiu, astfel încât să fie respinsă propunerea, și să se meargă mai departe cu scenariul anticipatelor.

Pe 25 aprilie se împlinesc 60 de zile de la prima propunere de premier, termen în care, conform Constituției, pentru declanșarea anticipatelor trebuie respinse 2 propuneri consecutive. Din acel moment, executivul trebuie să stabilească prin hotărâre de guvern data alegerilor anticipate. Pe termenele actuale, anticipatele pot fi organizate cel mai devreme pe 24 iulie.

Avocatul Poporuluia sesizat pe 21 februarie Curtea Constituţională a României cu excepţia de neconstituţionalitate referitoare la prevederile O.U.G. nr. 26/2020 privind modificarea şi completarea unor acte normative în materia alegerilor pentru Senat şi Camera Deputaţilor, precum şi unele măsuri pentru buna organizare şi desfăşurare a alegerilor parlamentare anticipate.

Ştire în curs de actualizare.


Ne-ar plăcea să aflăm ce crezi despre cele de mai sus...

comments icon 0 comments
bookmark icon

Write a comment...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.