SURSE: Consiliul de Securitate al ONU se va reuni de urgență joi seara în urma ofensivei militare turce din Siria

-


Consiliul de Securitate al ONU se va reuni joi de urgenţă în legătură cu ofensiva militară lansată miercuri de Turcia în Siria, susțin surse diplomatice, citate de Reuters.

Reuniunea cu uşile închise a fost solicitată de cinci state europene membre ale Consiliului de Securitate – Marea Britanie, Franţa, Germania, Belgia şi Polonia. În acest sens, ședinţa consacrată intervenţiei din Siria va avea loc în marja unor consultări care au loc cu uşile închise la Consiliul de Securitate cu privire la Columbia.

Franţa, Regatul Unit şi Germania au cerut convocarea Consiliului de Securitate al ONU pentru a discuta despre ofensiva turcă în nordul Siriei, lansată miercuri, a anunţat ministrul francez al afacerilor europene Amelie de Montchalin, potrivit Reuters.

Într-o audiere în comisia pentru afaceri externe a parlamentului francez, Amelie de Montchalin a spus că cele trei ţări definitivează o declaraţie comună pentru a ”condamna ferm” ofensiva lansată de Turcia.

Miercuri dimineaţa, preşedintele în exerciţiu al Consiliului de Securitate al ONU, ambasadorul sud-african Jerry Matthews Matjila, a îndemnat Turcia să-i „cruţe” pe civili şi să dea dovadă de „maximum de reţinere” în operaţiunile sale militare din Siria.

Forţele armate turce au lansat miercuri o ofensivă în nordul Siriei, a anunţat preşedintele Recep Tayyip Erdogan printr-un mesaj pe Twitter, scrie Agerpres. Erdogan a denumit operaţiunea „Izvorul Păcii” şi a afirmat că ţintele sunt Statul Islamic şi miliţiile kurde YPG (Unităţile de Protecţie a Poporului), pe care Ankara le consideră aliate cu Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK), interzis în Turcia.

Citește și:

Erdogan a lansat ofensiva militară în nordul Siriei. Ținte: SIL și milițiile kurde

Turcia, amenințată de Senatul SUA cu suspendarea din NATO, dacă va ataca forțele kurde din Siria


Ne-ar plăcea să aflăm ce crezi despre cele de mai sus...

comments icon 0 comments
bookmark icon

Write a comment...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.