Tăriceanu i-a dat afară din partid pe cei care l-au sfidat

-


ALDE anunţă excluderea din partid a lui Teodor Meleşcanu, ales preşedinte al Senatului cu susţinerea PSD, precum şi a celor care au acceptat să fie nominalizaţi miniştri: Graţiela Gavrilescu, Ion Cupă şi Alexandru Ştefan Băişanu.

 

„Biroul Politic Executiv al ALDE, întrunit astăzi, 13 septembrie, a luat act de pierderea calităţii de membru ALDE pentru următorii: Teodor Meleşcanu, Graţiela Leocadia Gavrilescu, Ion Cupă şi Alexandru Ştefan Băişanu, în baza prevederilor art. 14, alin 2, lit. c din Statutul ALDE care prevede: «Calitatea de membru ALDE se pierde prin aderarea la sau susţinerea publică a unui alt partid sau a unei alte doctrine politice, cu excepţia partidului sau partidelor cu care ALDE se află în alianţă politică sau electorală»”, se arată într-un comunicat al ALDE.

Conform sursei citate, Biroul Politic Executiv al ALDE a constatat că Teodor Meleşcanu, Graţiela Leocadia Gavrilescu, precum şi Ion Cupă şi Alexandru Ştefan Băişanu au acceptat să participe la discuţii de negociere cu PSD în vederea ocupării de funcţii la nivelul Senatului României, respectiv Guvernului României, discuţii în urma cărora au acceptat funcţiile propuse.

„În acest fel au încălcat Hotărârea Delegaţiei Permanente Naţionale ALDE din data de 26 august 2019, votată cu o majoritate covârşitoare de 83 de voturi pentru şi 2 abţineri, şi Hotărârea Biroului Politic Central din data de 3 septembrie 2019. Ca urmare, secretariatul general ALDE va proceda la radierea din baza de date centrală a ALDE a doamnei Graţiela Leocadia Gavrilescu şi a domnilor Teodor Meleşcanu, Ion Cupă şi Alexandru Ştefan Băişanu”, se mai arată în comunicat.

CITEȘTE ȘI:

Cele mai frecvente greșeli gramaticale. Mulți români pierduți între „care” și „pe care


Ne-ar plăcea să aflăm ce crezi despre cele de mai sus...

comments icon 0 comments
bookmark icon

Write a comment...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.