Tensiuni în Golful Persic. Iranul şi-a securizat spaţiul aerian. Sistemul Gamma, capabil să anihileze rachetele SUA?

-


Iranul a prezentat sâmbătă un sistem de apărare antirachetă modernizat cu o rază de acţiune de 400 de kilometri, care este capabil să asigure apărarea împotriva rachetelor de croazieră şi balistice şi a dronelor, informează Reuters.

 

Anunţul survine pe fondul creşterii tensiunii între Iran şi SUA. În iunie, Iranul a doborât o dronă a armatei americane în Golf cu o rachetă sol-aer, după ce Teheranul a susţinut că drona i-a survolat teritoriul naţional, în timp ce Washingtonul a insistat că drona se afla în spaţiul aerian internaţional.

Astfel, televiziunea de stat a prezentat sistemul Falaq, dotat cu un radar mobil, şi despre care a spus că este o versiune modernizată a sistemului Gamma, despre care experţi ai armatei au declarat că este de fabricaţie rusească. În schimb, analiştii militari occidentali sunt de părere că Iranul exagerează adesea capacităţile sale militare.

„Acest sistem este extrem de performant şi poate detecta toate tipurile de rachete de croazieră şi balistice şi dronele”, a declarat generalul de brigadă Alireza Sabahifard, comandantul apărării antiaeriene a armatei regulate, citat de agenţia semioficială Mehr.

Acesta a mai spus că sistemul Falaq este o versiune modernizată la nivel local a unui alt sistem scos din funcţiune în urmă cu mai mult timp, a relatat Mehr. Generalul de brigadă iranian nu a precizat în ce ţară a fost fabricat respectivul sistem.

De asemenea, ministrul de externe iranian, Mohammad Javad Zarif, a scris, vineri, pe Twitter că orice prezenţă militară din afara regiunii în Golf va fi o „sursă de insecuritate” pentru Iran şi Teheranul va acţiona pentru a-şi proteja securitatea, potrivit Reuters.

Washingtonul face presiuni asupra partenerilor internaţionali pentru a se alătura unei coaliţii de securitate maritimă în Golf pe fondul tensiunilor exacerbate cu Iranul.

„Golful Persic este o linie vitală şi, prin urmare, o prioritate pentru securitatea naţională a Iranului, care asigură de mult securitatea maritimă” în această regiune, menţionează Zarif în mesajul său.

Marea Britanie a anunţat luni că se va alătura Statelor Unite în misiunea de securitate maritimă în Golf pentru protejarea navelor comerciale, după ce Iranul a sechestrat un petrolier sub pavilion britanic.

Traficul prin strâmtoare, pe unde trece o cincime din petrolul lumii, a devenit punctul central al tensiunilor, după ce Donald Trump au retras SUA din acordul internaţional încheiat în 2015 asupra programului nuclear iranian şi a reinstituit sancţiuni împotriva Teheranului.

Citeşte şi:

O rachetă cu propulsie nucleară ar fi explodat pe 8 august în poligonul din Arhanghelsk. Kremlinul, în alertă!

 


Ne-ar plăcea să aflăm ce crezi despre cele de mai sus...

comments icon 0 comments
bookmark icon

Write a comment...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.