Australian Open 2021 se va desfășura conform programării

-


Directorul turneului de tenis Australian Open, Craig Tiley, susține că primul Grand Slam al anului 2021 se va desfăşura conform programării, în luna ianuarie, deși admite că regulile privind carantina jucătorilor trebuie relaxate, scrie Agerpres.

”Dacă un jucător intră în carantină şi trebuie să rămână blocat în hotel pentru două săptămâni, chiar înaintea sezonului, asta nu se va întâmpla. Nu poţi cere jucătorilor să intre în carantină pentru două săptămâni şi apoi să iasă şi să fie pregătiţi să joace un Grand Slam”, a declarat Craig Tiley, pentru agenţia australiană AAP.

De asemenea, acesta caută o soluţie de compromis care să permită jucătorilor să intre în Australia şi să se poată antrena, fără a intra în contact cu oamenii obişnuiţi.

”Acceptăm însă total că oricine vine din străinătate trebuie să facă două săptămâni de carantină. Ceea ce vom negocia sau încercăm să avem un acord priveşte un mediu de carantină în care ei se pot antrena şi merge între hotel şi terenuri în aceste două săptămâni”, a adăugat directorul turneului de Grand Slam de la Australian Open.

Turneul Australian Open este programat să se desfășoare la Melbourne între 18 şi 31 ianuarie 2021.

Citește și:

Andy Murray, ales în Consiliul tenismenilor din circuitul ATP


Ne-ar plăcea să aflăm ce crezi despre cele de mai sus...

comments icon 0 comments
bookmark icon

Write a comment...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.