TOP 5 Cele mai nocive arme chimice

-


Războiul sirian a adus în prim planul opiniei publice internaţionale utilizarea armelor chimice împotriva populaţiei civile. Acestea au la bază clorul, costă puţin şi pot provoca efecte psihologice şi fiziologice foarte grave. Dezvoltarea şi utilizarea armelor chimice a început odată cu declanşarea primului război mondial, în contextul în care Marile Puteri urmăreau să reducă durata acestuia. Astăzi, armele chimice contribuie din plin la victoriile militare din teren prin prisma conflictului sirian, scrie nationalinterest.org.

  1. VX

    sursa foto: The Independent

Acest gaz face parte din categoria agenţilor organosforici şi este clasificat drept un agent care afectează sistemul nervos, prin blocarea transmiterea impulsurilor nervoase. Este inodor, nu are gust şi-n formă pură este un lichid uleios de culoare maronie. Această armă chimică a fost dezvoltată în 1950 în Marea Britanie şi-n condiţii meteorologice bune persistă zile întregi în atmosferă. Simptomele apar la numai câteva secunde de la expunerea la acest gaz nociv şi includ: salivarea excesivă, constricţia muşchilor şi durerile în piep.

VX afectează în primul rând enzima, care are rolul de comutator între glande şi muşchi, cauzând spasme musculare. Moartea este provocată prin asfixiere sau insuficienţă cardiacă. În 2013, armata siriană a fost acest gaz letal în anumite cartiere controlate de rebeli în capitala Damasc.

  1. Gazul Sarin

    sursa foto: Washington Post

Sarinul este un gaz sarin volatil şi toxic. O singură picătură este necesară, pentru a ucide instant un adult. Este un lichid incolor la temperatura camerei, dar se evaporă rapid când este încălzit. În contact cu aerul, gazul sarin se răspândeşte rapid în atmosferă şi produce: dureri de cap, secreţii de salivă, lacrimi şi paralizia treptată a muşchilor. Gazul sarin a fost produs în Germania Nazistă (1938) din cercetarea unor pesticide la IG Farben.

Cultul Aum Shinrikyo l-a folosit într-un atac  chimic din 1995 asupra metroului din Tokyo, când au decedat 13 persoane întrucât gazul sarin a fost dispersat în formă lichidă. Pentru a maximiza numărul victimelor, sarinul nu trebuie să fie doar în formă gazoasă, ca particulele sale să fie absorbite cu uşurinţă de plămâni şi implicit de sistemul respirator.

  1. Gazul Muştar

    sursa foto: mişcarea de rezistenţă

Acesta mai este cunoscut şi sub numele de gaz muştar din sulf. Are miros de putregăi sau de usturoi şi acţionează asupra ochilor, tractului respirator şi a pielii, ca element iritant, după care ca otravă pentru celule organismului uman. Atunci când pielea este expusă la acest gaz, se înroșește și se crapă în numai câteva ore. De asemenea şi ochii se vor umfla concomitent cu stări de tuse, greaţă, vărsături şi dureri abdominale severe. Gazul muştar este o armă chimică populară în războaiele din Yemen, Iran şi Irak. În condiţii meteo normale, acest gaz rămâne toxic maxim două zile, iar dacă este îngroşat cu solvenţi volatili persistenţa acestuia se dublează. În timpul războiului dintre Iran și Irak din anii 1980, gazele muștar au trecut prin măști cât şi prin haine, pantofi sau alte materiale combatanţilor.

  1. Fosgenul

    sursa foto: altfel.md

Acesta rămâne în topul celor mai periculoase arme chimice deşi a fost folosit pentru prima dată cu succes în combinaţie cu clorul în 1915 de trupele germane. Atunci, pe 19 decembrie, germanii au pulberizat 88 de tone de fosgen asupra trupelor britanice, cauzându-le circa 1069 de decese.

În timpul primului război mondial, acest gaz a reprezentat 80% din totalul deceselor chimice. Deși nu este la fel de toxic în comparaţie cu  sarinul sau VX, este mai ușor de făcut şi mai accesibil. Fosgenul este un produs chimic industrial utilizat în fabricarea maselor plastice și a pesticidelor. Se face prin expunerea compușilor de hidrocarburi clorurate la temperaturi ridicate. Se poate face şi acasă prin expunerea cloroformului la lumină UV, timp de câteva zile.

Acest gaz este un agent de sufocare care acționează prin atacarea țesutului pulmonar. Simptomele sunt următoarele: tuse, sufocare, senzație de apăsare în piept, greață și vărsături ocazionale, imediat după expunere.  La temperatura camerei, fosgenul este un gaz aproape incolor,neinflamabil și se evaporă atunci când este încălzit peste 8 grade, când devine volatil.

  1. Clorul

    sursa foto: economica.net

Acesta a fost folosit pe scară largă de oamenii regimului Assad în timpul conflictului sirian, pentru rolul său iritant asupra căilor respiratorii. Clorul este o substanță chimică industrială ușor accesibilă, utilizată în producţia de pesticide, caucic sintetic şi de solvenţi. Gazul de clor este de culoare galben-verde și are un miros puternic. Ca și fosgenul,  gazul de clor este un agent de sufocare, care obstrucționează respirația și distruge celulele din organism. Acesta poate fi ușor presurizat și răcit în stare lichidă, astfel încât poate fi  uşor de stocat. Clorul se răspândeşte rapid şi rămâne aproape de sol, deoarece este mai greu decât aerul.

Citeşte şi:

Cu ce rămânem după bagatelizarea Jandarmeriei?

 


Ne-ar plăcea să aflăm ce crezi despre cele de mai sus...

comments icon 0 comments
bookmark icon

Write a comment...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.