„Tovarășul” Dragnea le zâmbește colegilor de la înălțimea lui Ceaușescu. Explicații puerile

-


Faptul că Liviu Dragnea are apucăturile dictatoriale ale fostului președinte comunist Nicolae Ceaușescu e o certitudine. Însă faptul că unii dintre colegii săi i se închină ca la o icoană a devenit realitate de curând. Pesediștii de la filiala din Constanța și-au atârnat într-o sală de ședință tabloul cu liderul mult iubit, care le zâmbește de la înălțime și le „păstorește” ședințele. Tabloul fostului dictator nu lipsea din nicio instituție a statului și nu numai.

Foto: vestea.net

Bărbatul care a încărcat fotografia pe Facebook, Adi Barză, a spus că fotografia i-a amintit de perioada comunismului, când peste tot era un tablou cu dictatorul Nicolae Ceaușescu.

„Pe vremuri, în orice clasă de grădiniţă, de şcoală, în orice birou, din orice Instituţie, era obligatorie prezenţa tabloului marelui conducător de partid. Astăzi, în 2018, PSD nu s-a putut debarasa de vechile metehne comuniste de acum 30 de ani. În zilele noastre, PCRSD nu a schimbat decât conducătorul, practicile sunt cam aceleaşi, tabloul îşi are locul său sacru, de unde îi veghează pe supuşi”, a scris el.

Nu doar că pesediștii de la Constanța văd firescul în acest lucru, însă fac și recomandări. Secretarul general al PSD Constanța, Lucian Lungoci, a declarat că și liberalii ar fi potrivit să-și pună poza președintelui Ludovic Orban pe perete.

„Ce, doamnă, e un lucru rău ca poza domnului președinte al Partidului Social Democrat să fie pe perete în sediul partidului? Poza există, nu este vorba de vreun trucaj. Dacă mă întrebați pe mine, atunci vă spun că sunt de părere ca și cei de la Partidul Național Liberal, de exemplu, să își pună poza președintelui pe perete, nu e deloc un lucru rău”, a declarat Lungoci pentru Ordinea.ro.

Ce se mai poate spune decât: Bravo băieți! Țineți-o tot așa!

Citește și: UPDATE: Nesimţire la Primăria din Târgu Jiu. Explicații și mai penibile din partea unui bugetar


Ne-ar plăcea să aflăm ce crezi despre cele de mai sus...

comments icon 0 comments
bookmark icon

Write a comment...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.