Trei reguli psihologice care îți vor schimba percepția despre oameni

-


 

Înțelegerea regulilor psihologice poate juca un rol important în ceea ce privește fericirea noastră și modul în care alegem să ne trăim viața.

Cu toții suferim de convingeri limitate obținute din experiențe anterioare, din interacțiunea cu ceilaliți, și, de aceea, ajungem să fim inhibați, iar viața noastră devine complicată. Asta pentru că sunt foarte puține momentele în care noi înțelegem cu adevărat intențiile și reacțiile celorlalți.

Drept urmare, acestea sunt trei regul psihologice care, odată înțelese, ne vor ajuta să vedem lumea într-o lumină cu totul nouă:

  1. Oamenilor nu le pasă atât de mult pe cât crezi tu

Poate suna dur, dar, în esență, acesta este adevărul. Efortul pe care îl depui pentru a creea o impresie bună tot timpul poate fi inutile, dacă nu chiar dăunător pentru tine, pentru că oamenilor nu le pasă atât de mult pe cât crezi de aceste lucruri. Asta pentru că majoritatea persoanelor din jurul tău au propriile probleme și preferă să-și ocupe timpul găsind soluții pentru rezolvarea lor, nu gândindu-se la tine.

  1. Oamenii se schimbă constant

Este ușor să te gândești că ești aceeași persoană ca cea din urmă cu 10 ani de zile, dar este total greșit să crezi asta. Trecutul, prezentul și viitorul sunt perioade independente, pentru că mentalitatea noastră se schimbă continuu, în funcție de circumstanțele și experiențele din viața noastră.

  1. Nu te mai compara cu ceilalți

Odată cu apariția rețelelor de socializare, suntem presați să împărtășim cu ceilalți cele mai bune momente din viața noastră. Iar fiecare imagine, cuvânt sau videoclip postat sunt comparate cu ale celor postate de alți oameni, atât de către noi, cât și de către prietenii noștri virtuali. Așa se întâmplă și în viața reală, iar o astfel de atitudine este total greșită. Cele mai de succes persoane au personalitatea proprie, gânduri și acțiuni diferite de ceilalți, iar acestea sunt lucrurile prin care reușesc să se facă remarcate într-un grup mare de oameni.

Citește și: 

Ritualul de dimineață care face minuni: Cum să abordezi primele ore pentru ca fiecare zi să fie perfectă


Ne-ar plăcea să aflăm ce crezi despre cele de mai sus...

comments icon 0 comments
bookmark icon

Write a comment...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *