O sută de ani de la semnarea Tratatului de la Trianon. România şi bătălia pentru Transilvania

-


În urmă cu o sută de ani, la 4 iunie 1920, se semna la Palatul Trianon de la Versailles, Tratatul prin care Marile Puteri recunoşteau actul Unirii Transilvaniei şi a unei părţi din Banat de la 1 decembrie 1918 cu România, care nu fusese recunoscut oficial de către Ungaria. Atunci, cele 16 puteri Aliate Învingătoare în Primul Război Mondial şi Ungaria în calitate de stat învins şi succesor al defunctului Imperiu Dualist Austro-Ungar au parafat Tratatul, prin care se delimitau noile frontiere ale Ungariei cu vecinii săi.

 

sursa foto: G4 Media

Astfel, la Trianon, acum o sută de ani, s-a recunoscut existenţa unui stat ungar independent, dar nu cu frontierele pe care elita politică şi militară de la Budapesta şi le doreau. Austria, Iugoslavia, România şi Cehoslovacia au devenit atunci noii vecini ai Ungariei. Astăzi, la o împlinirea a o sută de ani de la acest Tratat, naţiunea ungară îl consideră o catastrofă geopolitică şi totodată un prilej de a promova intens un revizionism în dauna vecinilor săi, pentru făurirea Ungariei Mari din vremea Sfântului Rege Ştefan. An de an, regimurile politice care s-au succedat la putere la Budapesta, indiferent de culoarea politică, au promovat 4 iunie -„Ziua Coeziunii Naţionale” în jurul idealul de făurire a Ungariei Mari.  Tratatul de la Trianon a închis lucrările Conferinţei de Pace de la Paris ( 1919-1920)  care s-a impus în istoria relaţiilor internaţionale, prin importanţa hotărârilor sale, care au schimbat nu numai harta Europei, dar şi soarta unor naţiuni, inclusiv a României.

De asemenea, trebuie  remarcat şi rolul deosebit pe care l-au jucat experţii  în impunerea unor decizii ale „Consiliului celor Patru Mari” (Statele Unite ale Americii, Marea Britanie, Franţa si Italia). Practic, nu a existat până atunci  o conferinţă de pace în care rolul specialiştilor sa fie atât de mare în determinarea hotărârilor luate de principalii lideri politici ai Marilor Puteri Învingătoare de la finalul Primului Război Mondial.

Revoluţia Bolşevică de la Petrograd, intrarea SUA în război şi schimbarea opţiunilor geopolitice de la finalul războiului au determinat schiţarea statelor naţiuni, pe vidul de putere din spaţiul central şi est european în urmă prăbuşirii Imperiului Austro-Ungar. De asemenea, un rol deosebit în arhitectura geopolitică din 1919-1920 l-au avut mişcările de emancipare naţională a popoarelor din cadrul fostul Imperiu Austro-Ungar, precum şi dorinţa SUA de a nu se adopta la Conferinţa de Pace de la Paris decizii arbitrare împotriva acestora.

Pe 29 septembrie 1918, Bulgaria a capitulat, la 21 octombrie, o adunare naţională provizorie a proclamat independenţa Austriei, iar la 31 octombrie Consiliul Naţional Maghiar a constatat nulitatea actului dualist încheiat cu Austria în anul 1867.

Astfel, Imperiul intrase într-un proces de disoluţie, iar la 3 noiembrie Austro-Ungaria a cerut încetarea ostilităţilor şi încheierea unui armistiţiu, act parafat la Padova prin reprezentantul Antantei, generalul italian Armando Vittorio Diaz, iar în fruntea guvernului a fost instalat contele Károlyi Mihály. În privinţa Transilvaniei, după semnarea de către România a înţelegerii secrete încheiate cu Antanta (1916), rezolvarea viitorului statut al acestei provincii româneşti depinsese de rămânerea României în tabăra Aliaţilor. În fapt, promisiunea că Transilvania va reveni României la încheierea războiului era pusă sub semnul întrebării după semnarea Păcii separate de la Buftea – Bucureşti cu Puterile Centrale din 24 aprilie/7 mai 1918.

sursa foto: activenews

Situaţia se complicase foarte mult la sfârşitul Războiului, după ce reprezentanţii noului guvern instalat la Budapesta l-au contactat la Belgrad pe generalul Louis Franchet d’Esperey, comandantul Armatei Aliate a Orientului, şi au semnat, în 13 noiembrie 1918, un acord care prevedea printre altele ca trupele maghiare să fie retrase în spatele unei linii care pornea de pe Valea Someşului Mare, apoi pe Valea Bistriţei, o lua pe Valea Mureşului până la vărsarea acestuia în Tisa, de unde prin Subotica, Baja şi Pecs ajungea la râul Drava.

Partidul Naţional Român şi lupta pentru autodeterminarea naţiunilor

Astfel, teritoriul trebuia evacuat în opt zile, urmând a fi ocupat de trupele aliate, dar administrat de către guvernul maghiar. Pe 29 septembrie/12 octombrie 1918, Comitetul Executiv al Partidului Naţional Român s-a întrunit la Oradea si a decis să se folosească de principiul dreptului la autodeterminare a naţionalităţilor, hotărând ca de atunci înainte Parlamentul şi Guvernul de la Budapesta să nu le mai reprezinte interesele, declaraţia în acest sens fiind adusă la cunostinţa administraţiei maghiare de către Alexandru Vaida-Voevod în sedinţa Parlamentului Ungariei din 5/18 octombrie, după care, pe 27 octombrie/9 noiembrie, a fost constituit Consiliul Naţional Român la Budapesta ca autoritate administrativă unică pentru teritoriile locuite de români.

În schimb, Guvernul Károlyi, prin intermediul ministrului Oszkár Jászi, a încercat să înduplece partea română, să o aducă la masa negocierilor pentru a o convinge de inoportunitatea destrămării teritoriale a vechii Ungarii. Pe  13-14 noiembrie 1918 se purtau convorbiri, la Arad, însă acestea nu au condus la nici un rezultat, în vreme ce Jászi propunea constituirea populaţiei româneşti în entităţi teritoriale compacte şi omogene, care să se bucure de autonomie administrativă şi culturală în cadrul unei Federaţii conduse de maghiari, conducerea Consiliul Naţional Român dorea ruperea oricăror legături politice şi teritoriale cu fosta Ungarie.

sursa foto: ştiriletransilvaniei

În acest context, Consiliul Naţional Român Central şi-a mutat sediul de la Budapesta la Arad, în mijlocul populaţiei româneşti majoritare şi a trecut la organizarea în teritoriu a consiliilor naţionale locale şi a gărzilor naţionale, după care a pregătit alegerea delegaţilor care urmau să fie prezenţi la Alba Iulia, unde pe 1 Decembrie 1918 era convocată o mare adunare populară sub auspiciile căreia românii transilvăneni trebuiau să se pronunţe asupra viitorului Ardealului.

Ideea Consiliului Naţional Român Central, de a se îngriji să confere Adunării de la Alba Iulia a avut un caracter profund plebiscitar şi toţi cei 1228 de delegaţi prezenţi aici au fost purtătorii mandatelor încredinţate lor de către comunităţile care i-au ales.

Rezultatul a fost faptul că o sută de mii de participanţi veniţi din toate comitatele locuite de români au ratificat decizia de Unire a Transilvaniei cu România proclamată la Alba Iulia de către delegaţii lor, subliniind pe această cale încă odată caracterul plebiscitar al evenimentului. În schimb, Guvernarea Karolyi nu a recunoscut validitatea Adunării de la Alba Iulia şi nici pe cea a constituirii Consiliului Dirigent, iar la 8 decembrie l-a numit pe Apathy Istan în funcţia de şef al Comisariatului pentru Ungaria de Est, care în perioada următoare avea să-şi radicalizeze poziţia faţă de românii ardeleni.

Armata română se pregătea să împingă linia de demarcaţie spre vest, cu acordul generalului Berthelot, şi să ocupe Clujul şi alte nouă oraşe  transilvănene, veste care a panicat cabinetul de la Budapesta. Până la începerea lucrărilor Conferinţei de Pace, pe 18 ianuarie 1919, trupele române ocupaseră deja două treimi din teritoriul Transilvaniei, situaţia fiind calificată de partea maghiară ca fiind intolerabilă.

sursa foto: egylangotadok.blog.hu

Pe 11 ianuarie 1919, eşecul Cabinetului Károlyi în a gestiona situaţia din teritoriile fostei coroane maghiare au condus la formarea unui nou guvern, cel condus de Dénes Berinkey, şi la proclamarea Republicii Populare Ungare, al cărei preşedinte provizoriu a devenit fostul premier.

Conferința de Pace de la Paris a început la 18 ianuarie 1919, având drept obiectiv dezbaterea noii configurații politico-teritoriale și rezolvarea complicatelor probleme economico-financiare rezultate din Primul Război Mondial. Au participat 27 de state, printre care și România. Conferința avea ca scop elaborarea și semnarea tratatelor de pace între statele învingătoare (cu excepția Rusiei, atunci în plin război civil) și cele învinse în Primul Război Mondial. Președintele Conferinței a fost proclamat delegatul Franței, țară gazdă, Georges Clemenceau, iar şeful delegației române a fost primul ministru Ion I. C. Brătianu (până la demisia din fruntea delegației române, la 12 septembrie 1919).

Divergenţele teritoriale ce urmau a fi analizate în cadrul dezbaterilor nu s-au limitat numai la asteptatele contradicţii dintre pretenţiile emise de statele succesoare şi cele emise de Austria şi Ungaria, ci se extindeau şi asupra disputelor teritoriale ivite între statele asociate, cum a fost criza cehoslovaco-polonă legată de apartenenţa regiunii Teschen sau cea româno-sârbă cu privire la Banat. Delegaţia noului guvern al Ungariei la conferinţa de pace a ajuns la Paris pe 14 ianuarie 1920, avându-l în frunte pe contele Apponyi Albert, punând pe masa Conferinţei un voluminos material probatoriu menit să susţină pretenţiile maghiare, modalitate în care procedat şi România, Cehoslovacia, Regatul Sârbo-Croato-Sloven, Austria şi Italia.

Concluziile au fost că maghiarii au rămas prizonierii aceloraşi mentalităţi exclusiviste de dinaintea izbucnirii războiului, iar toate statele vizate de pretenţiile Ungariei au protestat solidar împotriva argumentaţiei maghiare. După audierea punctului de vedere al României, prezentat de Ion I.C. Brătianu în sedinţa din 31 ianuarie 1919, s-a luat cunoştinţă de dificultatea trasării frontierelor române şi s-a avansat propunerea de a se înfiinţa Comisia pentru Studiul Chestiunilor Teritoriale referitoare la România, alcătuită din experţi care trebuiau să se pronunţe asupra corectitudinii revendicărilor formulate de părţi.

Ion IC Brătianu, negociatorul delegaţiei României de la Paris

Grupul de experţi americani a sugerat ca România să preia întreaga Transilvanie, comitatele româneşti din Ungaria şi două treimi din Banat, varianta propusă de experţii francezi era cea mai avantajoasă, în special pentru românii din Crişana, în vreme ce experţii englezi şi-au declinat opţiunea după ce au constat că în ambele variante avansate existau mai multe zone etnice amalgamate.

După 12 runde de întâlniri, raportul comisiei pentru trasarea frontierelor româneşti a fost finalizat la 6 aprilie 1919, Consiliul Miniştrilor de Externe l-a ratificat la 8 mai, iar Consiliul celor Patru l-a aprobat la 12 mai.  Astfel, semnarea Tratatului de Pace cu Ungaria şi consfinţirea hotărârilor adoptate cu privire la frontiere a întârziat din pricina tulburărilor create în Europa Centrală de regimul bolşevic instaurat la Budapesta si de intervenţia militară română de anihilare a focarului de răspândire a comunismului pe continent.

sursa foto: Europa FM

În Tratatul de la Trianon textul articolului 45 stipulează următoarele: „Ungaria renunță, în ceea ce o privește, în favoarea României, la toate drepturile și titlurile asupra teritoriilor fostei monarhii austro-ungare situate dincolo de frontierele Ungariei, astfel cum sunt fixate la art. 27, partea a II-a și recunoscute, prin prezentul Tratat sau prin orice alte Tratate încheiate în scopul de a îndeplini prezenta încheiere, ca făcând parte din România.”

În acest context, legitimitatea unirii Bucovinei cu România, în cadrul granițelor stabilite prin decizia din noiembrie 1918 a dobândit sancționare/ratificare internațională legală, în timp ce actul arbitrar din 1775 (pactul secret dintre Austria și Rusia prin care Bucovina a fost cedată Austriei) a fost încă o dată anulat. Granița dintre Polonia și România a fost stabilită în lungul râului Ceremuș. Tratatele de la Saint-Germain și de la Trianon, conforme celui de-al 10-lea din cele 14 puncte ale președintelui Wilson, au oficializat întregirea României, ale cărei noi frontiere au fost trasate de o comisie condusă de geograful francez Emmanuel de Martonne.

Citeşte şi:

Tokes nu renunţă la Ordinul Steaua României. „Nu există motive ca să i se retragă această distincţie”


Ne-ar plăcea să aflăm ce crezi despre cele de mai sus...

comments icon 0 comments
bookmark icon

Write a comment...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.