Estul, noul vest al Europei

-


Anunțul făcut ieri de președintele Donald Trump, potrivit căruia o parte din trupele americane pe care intenționează să le retragă din Germania urmează să fie direcționate în Polonia, are o importanță deosebită pentru România. Deoarece această mutare indică dispoziția SUA de a nu abandona prezența sa în Europa pentru a se concentra cu toate forțele asupra principalului său inamic din prima parte a secolului XXI, China.

Să vedem însă care sunt motivațiile SUA de a rămâne totuși în Europa, în partea ei de Est mai ales. Pentru început trebuie să specificăm că va exista într-adevăr o micșorare, e drept, semnificativă, a trupelor SUA din Germania, dar nu se va elimina total prezența lor din acest stat. Asta pentru că SUA doresc să poată pune în continuare presiune pe Berlinul care, de un deceniu încoace, devine tot mai neascultător față de Washington.

Astfel, cu baze militare în veșnica aliată a SUA (Marea Britanie), cu baze militare în Germania și alte state vest-europene, Washington-ul rămâne în continuare cu urechile ciulite și arma la picior, într-o Uniune Europeană care dă semne îngrijorătoare de apropiere față de China și nici nu uită să facă afaceri serioase cu Rusia.

Cu toate acestea, mutarea unor trupe americane din Germania în Polonia (și în viitor în alte state din Europa de Est) nu este doar o măsură pentru a paraliza Rusia. În epoca dronelor comandate de la mii de kilometri distanță, în epoca rachetelor hipersonice, a senzorilor prezenți oriunde și a războiului cibernetic, este lesne de înțeles că SUA putea să țină în șah Kremlinul fără să se miște un centimetru din actualele lor baze din Germania, lăsând în seama unor instituții mai puțin vizibile contracararea influenței Moscovei în estul Europei.

Care ar fi deci miza mutării militarilor americani din vest în est?

Cel mai probabil că SUA urmărește să facă în secolul XXI din estul Europei ceea ce a fost pentru ea vestul Europei în secolul XX. SUA probabil că își și dau seama, cu atât mai mult cu cât influența Chinei și a Rusiei în vestul Europei se amplifică, de faptul că, mai devreme sau mai târziu, autoritatea lor în această parte a continentului european se va micșora până la a pune sub semnul întrebării prezența chiar și a unui singur soldat american.

Ori, prin mutarea din timp a militarilor săi, SUA doresc să își securizeze prezența în spațiul european. Și nu numai atât. Astfel, cunoscându-se pragmatismul tipic american, este ușor de înțeles că SUA văd în economiile emergente ale Europei de Est posibilități de investiție infinit mai interesante decât cele ce ar fi posibile în prezent în vestul Europei, acolo unde piața este suprasaturată de concurență, și ceea ce este și mai supărător, de concurența firmelor vest-europene.

Nu mai vorbim de faptul că obrazul subțire cere ca noile baze americane să fie construite ori modernizate cu bani locali și uneori cu firme americane, așa cum, de dragul îmbunătățirii calității forțelor armate ale statelor Europei de Est, ne prefacem că nu observăm zecile de miliarde ce zboară din bugetele acestor state către companiile de armament americane.

Un alt motiv al redislocării forțelor armate americane e faptul că SUA încearcă să închege din statele din estul Europei o structură ce poate acționa atât ca o barieră geografică interpusă între Rusia și Germania (Uniunea Europeană), cât și ca o forță de presiune atât spre direcţia Berlin, cât și spre Moscova. Evident, această strategie a interpunerii între doi giganți ai Europei nu poate fi validă decât cu implicarea masivă a SUA, nu doar din punct de vedere militar, informativ și politic, ci mai ales economic.

În final, putem observa din partea Washingtonului o tactică pe care, mai în glumă, mai în serios, am putea-o denumi ,,Soft-Stalin’’. Despre ce este vorba?

Spre sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial în Europa, armata sovietică cucerise toată partea centrală și de est a acestui continent, Stalin lăsând să se înțeleagă că, după ce pierduse aproape 30 de milioane de oameni în această contraofensivă pornită dramatic chiar din fața Moscovei, el nu se va retrage, cel mult putându-se negocia cu el chestiuni infime pentru viitorul acestei părți a Europei.

Cu alte cuvinte, lăsând la o parte pierderile suferite, Stalin și tancurile lui au pus liderii lumii în fața faptului împlinit. Acestu lucru nu este însă înțeles de mulți nici azi, majoritatea condamnându-l pe Churchill pentru așa-zisa notă a împărțirii sferelor de influență ,,pe un colț de șervețel’’, uitând că în momentul în care Armata Roșie era aproape de Berlin, a cere 10% influență în România reprezenta nu un act de trădare/abandon, ci unul de nebunie/tupeu.

Iar ca dovadă că după război nu diplomatul, ci câteodată șenila tancului face legea, întrebam: când în România, între 1947 și 1989, au fost respectaţi măcar cei 10% menționați în bilet? Când și unde am avut noi, românii, 10% influență occidentală în această perioada? Poate în curtea ambasadei SUA sau a Marii Britanii la București…

Revenind la chestiunea noastră, este limpede că mutarea trupelor americane în Estul Europei este tot o politică a faptului împlinit, de această dată în sens invers din punct de vedere geografic, și mai soft. Astfel, într-un moment situat într-un viitor mai mult sau mai puțin îndepărtat, când SUA ar putea căuta să negocieze cu Rusia o posibilă alianță împotriva Chinei, Moscova va fi de această dată pusă în fața faptului împlinit al prezenței unor puternice baze militare americane în Estul Europei.

Citeşte şi:

Al Doilea Război Rece


Ne-ar plăcea să aflăm ce crezi despre cele de mai sus...

comments icon 0 comments
bookmark icon

Write a comment...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.