Trump a decis retragerea SUA din cadrul tratatului Open Skies. NATO se reunește vineri de urgență

-


Donald Trump a anunţat joi seara retragerea SUA din tratatul internaţional Cer Deschis (Open Skies), care permite verificarea mişcărilor militare şi a măsurilor de limitare a armelor în ţările semnatare, relatează AFP.

„Rusia nu a respectat tratatul. Atât timp cât nu respectă tratatul, ne vom retrage”, a  declarat  preşedintele SUA, Donald Trump.

Tratatul – la care au aderat 35 de ţări, printre care şi România – permite survolul teritoriilor respective de către aeronave de observaţie neînarmate. Oficiali de rang înalt din administraţia SUA au precizat anterior într-o discuţie cu un grup restrâns de reporteri că retragerea va respecta termenii tratatului. Unul dintre ei a afirmat că după un proces de revizuire care a durat şase luni ”a devenit evident că nu mai este în interesul Americii să rămână parte a tratatului Cer Deschis”, deoarece Rusia încalcă acordul şi îl aplică în moduri care pot contribui la ameninţări militare la adresa Statelor Unite şi a aliaţilor lor.

De asemenea, ambasadorii ţărilor membre NATO au fost convocaţi vineri pentru o reuniune de urgenţă, după anunţarea retragerii SUA din tratatul internaţional Cer Deschis din cauza încălcării acestuia de către Rusia, a anunţat joi o sursă de diplomatică, relatează AFP.

”Reuniunea a fost convocată pentru vineri după-amiază” pentru a analiza consecinţele deciziei anunţate de preşedintele Donald Trump. Retragerea Statelor Unite din tratat ar urma să fie ”efectivă în şase luni”, susține NATO.

La rândul său, Rusia a denunţat joi ”lovitura” dată securităţii europene, după ce Statele Unite au anunţat că se retrag din tratat.

„Retragerea Statelor Unite din acest tratat înseamnă nu numai o lovitură dată fundamentului securităţii europene, dar şi instrumentelor de securitate militare existente şi intereselor esenţiale de securitate ale chiar aliaţilor SUA”, a declarat ministrul adjunct de externe rus Aleksandr Gruşko, citat de agenţiile de presă ruse.

Citește și:

România, la confluenţa intereselor geopolitice ruso-turce din Est


Ne-ar plăcea să aflăm ce crezi despre cele de mai sus...

comments icon 0 comments
bookmark icon

Write a comment...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.